VIDEO Sute de studenți și tineri din Cluj-Napoca la manifestul pro-democrație de Ziua Europei 2025: „Vreau să fiu un cetățean pe un drum european”

Foto: INQUAM Photos - Raul Ștef

Sute de tineri s-au adunat vineri, 9 mai, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca pentru a marca Ziua Europei și a susține public parcursul european al României. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă pașnică și marcată de optimism, după cum au declarat participanții, potrivit Monitorul de Cluj.

Evenimentul a atras participanți de toate vârstele, în special tineri, care au vrut să transmită un mesaj clar despre locul României în Uniunea Europeană.

Sub sloganul „Un singur drum: EUROPA”, clujenii au purtat steaguri ale Uniunii Europene și pancarte inscripționate cu mesaje precum „România rămâne!”, „Clujul pentru democrație” sau „Aliați din 2007”.

Evenimentul din Cluj-Napoca face parte dintr-o mobilizare națională organizată de asociații civice și susținută de comunități locale din țară și diaspora. Marșuri similare au loc vineri și în alte orașe importante, inclusiv București, Timișoara, Iași, Galați și chiar Bruxelles, cu scopul de a reafirma angajamentul României față de integrarea europeană.

Organizatorii și participanții au subliniat importanța continuării parcursului european, mai ales în contextul provocărilor geopolitice actuale, transmițând un semnal către autorități că românii își doresc stabilitate, democrație și apartenență la familia europeană.

În paralel, la București, circa 15.000 de oameni erau adunați la ora 20:20, o parte încă în marș spre Piața Victoriei, în cadrul aceleași mobilizări naționale.

Exit mobile version