1.860 de microbuze școlare electrice și 2.500 de microbuze școlare hibrid vor fi achiziționate prin PNRR – Sorin Cîmpeanu

2.039 de vizualizări
transportul gratuit al elevilor
Foto: Pexels.com
În total, 1.860 de microbuze școlare electrice și încă 2.500 de microbuze școlare hibrid vor fi achiziționate prin fondul de mediu prevăzut în Programul Național de Redresare și reziliență (PNRR), a spus marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul conferinței de la Ploiești „Vaccinare și testare pentru învățare”. De asemenea, întrebat de comasarea școlilor, ministrul a răspuns că aceasta este importantă în măsura în care poate rezolva problema învățământului simultan, adică situațiile în care mai multe clase din ani diferiți sunt adunate la un loc fiindcă nu sunt suficienți elevi per clasă în zonele depopulate.

„Comasarea școlilor nu este un obiectiv în sine, comasarea școlilor este importantă doar în măsura în care poate întări capacitatea unei școli. Ce este obiectiv în sine și l-am declarat și asumat? Învățământul simultan. Știți foarte bine că sunt două, trei și chiar patru clase simultan. Acolo nu poate fi calitate, este un obiectiv eliminarea învățământului simultan, dacă acest obiectiv poate fi atins prin comasarea școlilor, reglând toate celelalte probleme.

Transportul este o problemă, numărul de microbuze școlare este insuficient. În PNRR avem 1860 de microbuze școlare electrice, plus încă 2.500 de microbuze școlare hibrid din fondul de mediu, deci este vorba de achiziția în termen cât se poate de scurt a unui număr de microbuze școlare mai mare decât toate microbuzele școlare din România de la această dată”, a declarat Cîmpeanu.

Sursă foto: Pexels.com

Citește și:
Cîmpeanu: „Devine o problemă nu de importanță națională, ci de securitate națională modul în care vom reuși să gestionăm sistemul educației”
VIDEO “Cadrele didactice care nu sunt vaccinate vor preda online” – o “ipoteză” pentru reluarea școlii, anunțată de ministrul Educației / “E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților”
Ministrul Cîmpeanu: Soluția pentru testare este să vedem cum folosesc alte state în școli testele neinvazive, care sunt puse la dispoziție gratuit, de către stat, pentru elevi
Cîmpeanu: Eu personal nu am înțeles niciodată trecerea la semestre / Revenirea la anul școlar cu trei trimestre va fi lansată în dezbatere publică cel târziu la toamnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din Republica Moldova nu mai trebuie să-și reconfirme gradul didactic superior prin examinare la fiecare cinci ani. Ministrul Dan Perciun: Odată ce are competențele necesare, putem conferi încredere profesorului pe toată durata carierei

Profesorii din Republica Moldova nu mai trebuie să-și reconfirme gradul didactic superior prin examinare la fiecare cinci ani, potrivit unui ordin de ministru care schimbă regulile aflate în vigoare în…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii

Un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care…
Vezi articolul

Vineri, 17 februarie, este ultima zi de școală din modulul 3 pentru elevii și profesorii din București și alte 29 de județe / Până pe 24 februarie este vacanța lor “mobilă”, decisă de inspectoratele școlare

Elevii și profesorii din Capitală și 29 de județe ale țării au, în perioada 20-24 februarie, vacanța “mobilă” decisă de inspectoratele școlare (ISJ). Pentru ei, vineri, 17 februarie, modulul 3…
Vezi articolul

Ordonanţa 51 din 2019, care elimina transportul intra-judeţean din sfera serviciilor de transport public şi implicit obligativitatea transportatorilor de a asigura abonamente şi bilete reduse pentru elevi, respinsă de Camera Deputaţilor – for decizional

Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane a fost votat în procedură de urgenţă…
Vezi articolul