Președintele Nicușor Dan, la comemorarea pogromului legionar antievreiesc din București: Comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mișcările extremiste sunt în ascensiune

190 de vizualizări
Foto: Holocaustul în Romania/ Polirom
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj la comemorarea pogromului legionar antievreiesc din București din ianuarie 1941. Mesajul, transmis prin intermediul unui consilier prezidențial, arată că „acel trecut întunecat al regimului de dictatură antonescian nu trebuie făcut uitat, ca și cum nu s-ar fi întâmplat”, scrie G4Media.ro.

„Comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mișcările extremiste sunt în ascensiune”, a mai arătat președintele.

Citește mai jos mesajul transmis de președintele Nicușor Dan cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și memoriei victimelor Pogromului legionar antievreiesc din București (ianuarie 1941), în cadrul ceremoniei organizate la Templul Coral din București:

„Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este dedicată memoriei și reflecției asupra uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității. Este ziua în care omenirea își amintește de suferința imposibil de cuprins în cuvinte a semenilor. Regimul nazist a sacrificat pe altarul urii rasiale șase milioane de evrei, alături de numeroase alte victime considerate nedemne de dreptul fundamental la viață de către ideologia totalitară a urii. La 27 ianuarie 1945, odată cu eliberarea lagărului de exterminare Auschwitz-Birkenau, istoria a fost confruntată cu chipul odios al totalitarismului nazist, arătându-ne prăbușirea pe care discursul antisemit a provocat-o în inima Europei civilizate. Această comemorare ne amintește, într-un mod dureros, cât de prețioase sunt libertatea, demnitatea umană și garantarea drepturilor fundamentale, precum și importanța de a le apăra cu orice preț. (…)”

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Maria Manea, despre meditațiile cu elevii de la clasă: Se întâmplă adesea ca elevii să meargă împreună cu învățătoarea la afterul la care lucrează. Acesta este fenomenul care ar trebui să înceteze

„Se întâmplă adesea ca elevii să meargă împreună cu învățătoarea la afterul la care aceasta lucrează. Acesta este fenomenul care ar trebui să înceteze. Că pot găsi profesorii variante prin…
Vezi articolul

Elevii repetenți la liceu, premiați de Ministerul Educației cu bursă de 300 de lei pe lună, dacă aleg să se înscrie la școlile profesionale, inclusiv duale – prevederea apare în noua metodologie / Secretarul de stat Florian Lixandru: Logica acestei prevederi este de a-i stimula să aleagă și învățământul profesional

Elevii care au rămas repetenți și aleg să continue studiile în învățământul profesional, inclusiv dual în anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, beneficiază de bursă tehnologică, potrivit metodologiei-cadru, publicate în Monitorul…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou actualizată: valoarea indemnizației de hrană poate fi reglată pe niveluri de învățământ proporțional cu norma ocupată, dar cu totalul nu mai mare de 347 lei – printre modificări

În aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată posibilitatea reglării pe niveluri de învățământ a valorii indemnizației de hrană, proporțional cu norma ocupată, potrivit unui…
Vezi articolul