124.308 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi la liceu, în prima etapă

1.228 de vizualizări
Foto: Freepik.com
În total, 124.308 elevi au fost repartizați în învățământul liceal de stat în prima etapă, a transmis vineri Ministerul Educației.

Cei mai mulți dintre aceștia au fost repartizați la filiera teoretică.

  • 67.803 în învățământul liceal – filiera teoretică;
  • 40.909 în învățământul liceal – filiera tehnologică;
  • 11.984 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 600 de elevi în învăţământul militar;
  • 2.068 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă
  • 944 de elevi în învățământul special.

În total, au fost completate 1.713.512 opțiuni, rezultând o medie de 15 opţiuni/elev, a mai transmis Ministerul Educației.

De asemenea, 188 de candidați au fost admiși cu media generală 10.

Nu în ultimul rând, 4.853 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal.

Aceştia vor intra în a doua etapă a repartizării, care va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, nu s-au înscris sau nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat:

  • 15 – 18 iulie – depunerea dosarelor de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.
  • 19, 22 – 23 iulie – comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.
Citește și:


2 comments
  1. Ce se intampla cu publicarea comentariilor ?

  2. In toata tara au fost 188 de copii admisi in liceu cu media 10 !
    Oare cati primari au premiat acesti copii pentru munca lor titanica ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decizia conducerii PNL: Sebastian Burduja va fi numit ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș rămâne la Fonduri Europene / Cine este liberalul propus ministru responsabil cu Cercetarea

Conform informațiilor G4Media, liderii PNL au decis joi după-masă, în cadrul Biroului Executiv, să-l nominalizeze pe Sebastian Burduja pentru portofoliul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, deși pentru acest minister era…
Vezi articolul

DOCUMENT Unii profesori au un interes scăzut pentru formarea continuă – punct slab identificat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Recent, directoarea Casei Corpului Didactic București spunea că formarea continuă a profesorilor nu trebuie să fie o obligație

Unul dintre punctele slabe identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la interesul scăzut al unor cadre didactice pentru formarea continuă, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției.…
Vezi articolul

Daniel David: Colegi sau oameni pe care îi știu, copiii prietenilor mei, mi-au spus că sunt supărați pe mine, pe premier, pe președinte, pe sistem în general, că ei au învățat și voiau să ia bursă din toamnă. Vreau să vadă școala ca o cale spre succesul social, nu vreau să vadă școala ca o modalitate de a învăța pentru o notă care să le aducă niște bani

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus legat de tăierea burselor că a primit reproșuri și de la prieteni și de la copiii lor pentru că „ei au învățat…
Vezi articolul