141.600 de tablete de la Orange au fost livrate pentru elevii din aproximativ 10.000 de școli. Compania anunță că părinții au un număr Telverde pentru informații despre dispozitive

539 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Peste 141.600 de tablete cu internet nelimitat pentru 24 de luni, furnizate de Orange, au fost livrate, în programul național „Școala de acasă”, către 24 de ISJ-uri, inspectoratele fiind cele care le trimit spre unitățile de învățământ, se arată într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Compania a câștigat două din cele trei runde de licitații organizate de Ministerul Educației prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC). Echipamentele vin în sprijinul copiilor din aproximativ 10.000 de unități de învățământ, iar livrarea s-a terminat pe 14 decembrie.

Tabletele au suita educațională instalată și sunt conectate la un soft de management al device-urilor (MDM). Soft-ul MDM furnizat de Orange permite o gestionare centralizată a echipamentelor, la nivel de ISJ, accesarea aplicațiilor pentru școală online și securizarea tabletelor împotriva fraudei sau înstrăinării. De asemenea, a fost pus la dispoziție un număr de Telverde și o echipă de call center la care pot apela atât ISJ-urile, cât și părinții care au nevoie de informații cu privire la serviciile de conectivitate.

De asemenea, Orange a mai anunțat că organizează webinare online pentru a prezenta ISJ-urilor soft-ul MDM și cum se folosește pentru un mai bun control asupra tabletelor din gestiune.

Primele 82.800 de tablete livrate de Orange au ajuns deja către elevi. Ele au fost distribuite etapizat, pe o perioadă de două luni, începând cu 11 septembrie, în București și județele: Alba, Argeș, Brașov, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ifov, Mureș, Prahova, Sibiu și Teleorman.

După câștigarea ultimei licitații din programul național „Școala de acasă”, Orange a început, pe 20 noiembrie, livrarea etapizată a altor 58.800 de tablete, în mai puțin de o lună, în județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare și Sălaj, se mai arată în comunicatul de presăa l companiei.

Ministerul Educației a organizat nu mai puțin de trei runde de licitații prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC). Prima rundă a fost câștigată de Orange, a doua de Vodafone, iar ultima de ambele firme (Vodafone și Orange).

Sursă foto: Pixabay

Citește și:
Tabletele pentru elevi, livrate parțial în 18 județe și complet în restul, anunță ministrul Educației la trei luni de la începutul anului școlar – termenul promis inițial / Livrarea nu înseamnă că dispozitivele au ajuns la copii, sesizează părinții


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un prorector al Politehnicii București, Valentin Năvrăpescu, numit președinte la agenția care se ocupă cu respectarea standardelor în învățământul superior, ARACIS, după doi ani de mandat Mădălin Bunoiu

Agenția responsabilă cu respectarea standardelor în universitățile românești, ARACIS, are un nou președinte, în persoana profesorului Valentin Năvrăpescu. Fost vicepreședinte al ARACIS, acesta preia postul ocupat în ultimii ani de…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre transportul gratuit al elevilor navetiști: A fost nevoie de un pic de timp după ce legea intră în vigoare, ca mecanismul nou să se așeze. Normal că durează un pic. În unele județe lucrurile sunt deja finalizate, în altele încă se mai reglează mecanismul

Ligia Deca, ministra Educației, a spus că e normal să dureze un pic până când se va regla acordarea transportului gratuit pentru elevii navetiști, pentru că s-a schimbat mecanismul de…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre deznodământul alegerilor prezidențiale: Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie și un pic de amnezie socială. Trebuie să recredibilizăm instituțiile statului. Domnul președinte să vină să spună ce s-a întâmplat în turul doi, care a fost anulat

Fost ministru al Educației și profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea a spus despre deznodământul alegerilor prezidențiale: „Nu cred că este o vindecare.…
Vezi articolul

Focar de coronavirus într-o școală din București. Mai multe persoane infectate cu SARS-CoV-2, contacți ai unui pacient care are noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, anunță Ministerul Sănătății. Voiculescu: Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană

Unul dintre pacienții depistați vineri cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie este angajatul unei școli din București, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Printre cei testați…
Vezi articolul