30 de ani de când minerii lui Ion Iliescu au ”curățat” Piața Universității de manifestanții anticomuniști/ În 2019, ÎCCJ a cerut procurorilor să refacă Dosarul Mineriadei

93 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Calin
Evenimentele violente din 13-15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă sub numele de „Mineriada din 13-15 iunie 1990” şi se referă la reprimarea, de către forţele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piaţa Universităţii din acea perioadă. Manifestaţiile din Piaţă, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu şi începuseră încă din 22 aprilie 1990, odată cu Fenomenul Piaţa Universităţii, transmite Agerpres.ro.

La manifestaţiile din Piaţă, care au debutat în 22 aprilie 1990, au participat intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari, dar şi personalităţi culturale şi publice, revendicările demonstranţilor fiind grupate într-o declaraţie care a fost publicată/citită la 26 aprilie 1990. Una dintre principalele revendicări era Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive, se arată în volumul „România 1989-2005. O istorie cronologică” (Stan Stoica, Editura Meronia, 2005).

În intervalul cuprins între 22 aprilie şi 13 iunie, la manifestaţiile din Piaţa Universităţii, cunoscute sub numele de Fenomenul Piaţa Universităţii, s-au strigat lozinci anticomuniste şi anti-guvernamentale precum: „Libertate”, „Timişoara”, „Jos Iliescu”, „Jos comunismul”, „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Cine-a tras în noi, 16-22”, „Cine-a tras în noi, după 22” etc, au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă, conform Raportului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din 2010, publicat pe site-ul http://mineriade.iiccmer.ro/.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță. Ca să nu-i supere pe patronii din turism, îi obligă pe profesori să cumpere servicii turistice de 1.600 de lei, deși statul acordă doar 800 de lei – proiect

Guvernul Ciolacu 2 taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță, pentru anul 2025, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general…
Vezi articolul

Tentative de înșelăciune în școli, semnalate de Ministerul Educației. Persoane care se recomandă ca angajate ale Ministerului cer fraudulos bani de la profesori, sub pretextul fals al strângerii de ajutoare umanitare pentru Turcia și Siria

Ministerul Educației atenționează că anumite persoane s-au recomandat ca fiind angajați ai ministerului Educației au cerut bani telefonic, unor directori de școli și profesori cu pretextul strângerii de ajutoare umanitare…
Vezi articolul

Viitorii profesori trebuie să facă 4 ani de licență în loc de 3 – propunere susținută și de Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara / Interviu cu Dana Percec, decan: Ar crește în mod cert calitatea absolvenților. Programele filologice au suferit întotdeauna de subfinanțare

Facultatea de Litere de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține propunerea de extindere a duratei studiilor de licență la patru ani, în loc de trei, pentru viitorii profesori:…
Vezi articolul

CLASAMENT Babeș Bolyai – cele mai multe apariții printre universitățile românești, în rankingul global Times Higher Education după domenii de studiu – 2024 / Instituțiile din România – mai multe apariții, dar majoritatea fie stagnează, fie au rezultate mai slabe ca anul trecut

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca înregistrează cele mai multe apariții, în rândul universităților românești, în rankingul Times Higher Education după domenii de studiu – 2024, dat publicității joi. Reputatul clasament internațional…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Prioritizăm pe trei paliere – grădiniţe şi învăţământ primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, elevii din şcolile care au avut dificultăți în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice, transmite Agerpres. Potrivit ministrului, se va lua…
Vezi articolul