32,9% – rata finală de promovare în sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2021 / Harta variației ratei de promovare, după contestații, pe județe

1.010 vizualizări
Foto: captură hartă cu ratele de promovare la BAC 2021, a doua sesiune
Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat 2021, după soluționarea contestațiilor, este 32,9%, în creștere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate (30,3%), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației. În cazul a 10.886 de lucrări, notele au fost modificate. Cele mai mari creșteri ale ratei de promovare au fost înregistrate în județele Alba și Olt – 4,9%, urmate de Argeș cu 4,4%. În București, creșterea promovării a fost de 2,9%.

Prin urmare, 10.531 de candidați (cu 828 mai mulți față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 7.359 de candidați provin din promoția curentă, iar 3.172 de candidați provin din promoțiile anterioare.

Rata de promovare pentru promoția care a absolvit cursurile liceale în anul școlar 2020 – 2021 a crescut la 34,9% (de la 32,3% – înainte de contestații), în timp ce ponderea candidaților promovați din promoțiile anterioare este 28,9% (26,3% – anterior soluționării contestațiilor).

În sesiunea similară a anului trecut procentul candidaților promovați (toate promoțiile) s-a situat la 34,1%.

Au fost depuse 11.756 de contestații (10.355 în sesiunea august-septembrie 2020), defalcate astfel:

  • proba E.a) – 3.622
  • proba E.b) – 44
  • proba E.c) – 3.943
  • proba E.d) – 4.147

În cazul a 10.886 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare). S-au prezentat 32.043 de candidați din totalul celor 38.949 de candidați înscriși. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 77 de candidați.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Rata de promovare este calculată din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Candidații au acces la rezultatele obținute prin intermediul codurilor individuale repartizate, întrucât datele personale au fost anonimizate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Val de demisii din Ministerul Educației: Anca Petrache – șefa direcției de formare a profesorilor, Felicia Man – coordonatoarea olimpiadelor de științe, Sorin Giurumescu și Gabriela Drăgan, inspectori

Mai multe demisii și plecări din Ministerul Educației au avut loc înainte de începerea anului școlar actual. În luna august, potrivit surselor Edupedu.ro, a demisionat Anca Petrache, șefa direcției de…
Vezi articolul

Școlile și grădinițele cu predare în limba minorităților naționale, exceptate de la comasare și de la creșterea numărului de elevi în clasă prin Legea Bolojan și prin procedurile MEC

Unitățile de învățământ și formațiunlie de studiu pentru membrii minorităților naționale nu vor fi supuse comasărilor, potrivit modificărilor aduse Legii învățământului preuniversitar. Școlile de acest fel trebuie să școlarizeze cel…
Vezi articolul