Aproape 25% dintre copiii de 8-12 ani sunt adesea sau tot timpul îngrijoraţi în legătură cu banii pe care îi are familia lor, iar 7% dintre ei se culcă flămânzi, studiu făcut la Universitatea din Oradea

1.216 vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Aproximativ 40% dintre copiii cu vârste între 8 şi 12 ani din România au fost supuşi, în ultima lună – înainte de efectuarea studiului (fiind desfășurat în martie-septembrie 2019) – cel puţin unei experienţe de victimizare la şcoală: fizică, verbală sau relaţională, potrivit studiului internaţional „Lumea copiilor”, efectuat în 2019, de o echipă de la Universitatea din Oradea, după cum informează Agerpres. 14% dintre ei spun că au fost supuşi unor astfel de tratamente de cel puţin trei ori în ultimul an.

Chiar dacă majoritatea copiilor, 75-80% dintre ei, sunt mulţumiţi de lucrurile pe care le au, aproape un sfert dintre ei sunt, adesea sau tot timpul, îngrijoraţi în legătură cu banii pe care îi deţine familia, arată datele cercetării. „Interesant este”, remarcă sociologul Sergiu Bălţătescu, coautor al studiului, „că cei mai mici copii, cei de 8 ani, sunt mai îngrijoraţi decât cei mai mari de 10-12 ani”.

Foto: captură Studiu Children’s Worlds National Report ROMANIA

Potrivit studiului, aproape 7% dintre copii nu au întotdeauna, unii chiar niciodată, destulă mâncare pe masa de fiecare zi. De asemenea, există un procent de circa 10% de copii defavorizaţi care nu au echipament pentru şcoală, nu au acces la Internet sau bani de buzunar, conform cercetării.

Foto: captură Studiu Children’s Worlds National Report ROMANIA

95% dintre copiii de 12 ani spuneau că au telefon mobil, în 2019.

Foto: captură Studiu Children’s Worlds National Report ROMANIA

„Copiii români suferă mai mult de victimizare de către colegi, comparativ cu cei din alte ţări. Uneori aceste fapte iau forme grave, precum bullying-ul la şcoală. Copiii romi, cei cu dizabilităţi, cei care trăiesc cu un părinte vitreg şi cei lăsaţi în grija altor rude, de părinţii care au imigrat, au niveluri de bunăstare semnificativ mai scăzute decât ceilalţi”, a spus sociologul Sergiu Bălţătescu, coautor al studiului.

Sociologul Sergiu Bălţătescu a subliniat că „protejarea acestor copii vulnerabili trebuie să fie în centrul politicilor statului român”.

  • Chestionarele au fost aplicate unui număr de 3.296 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.
Studiul complet poate fi descărcat aici:

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Lucia Gheorghe, medic rezident psihiatru, explică ce se întâmplă în creier când stăm pe rețelele sociale: Folosirea excesivă a telefonului poate duce la pierderea noțiunii timpului, adolescenții nu realizează cât timp petrec online în detrimentul altor activități esențiale

„Folosirea excesivă a telefonului poate duce la pierderea noțiunii timpului, fenomen cunoscut ca disociere temporală, în care adolescenții nu realizează cât timp petrec online în detrimentul altor activități esențiale”, a…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…
Vezi articolul

Constantin Șerban, învățătorul înregistrat abuzând elevii săi și sancționat pentru lovirea unei fete de clasa a II-a, își continuă liniștit cariera politică în PNL. Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, se afișează în imagini pe Facebook alături de acesta

Constantin Șerban, învățătorul PNL-ist care a fost înregistrat abuzând elevii săi și ulterior dat afară din postul de învățător, dar păstrat în Consiliul de Administrație al școlii ca reprezentant PNL…
Vezi articolul

Orar accesibil pentru elevii de la seral, crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, și dezvoltarea unei platforme online pentru învățarea la distanță, printre propunerile înaintate ministrului Educației de către Inspectoratul Școlar Timiș – document

Crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, pentru ca elevii să poată promova anul școlar, studiind 80% din disciplinele prevăzute în planurile-cadru, este una dintre…
Vezi articolul