80% din populația peste 12 ani a Italiei este vaccinată cu schemă completă

387 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Italia a atins ţinta de vaccinare anti-COVID-19 cu schema completă a 80% din populaţia cu vârsta peste 12 ani, conform datelor oficiale prezentate duminică, reuşind îndeplinirea unui obiectiv pe care Roma l-a stabilit drept punct critic de siguranţă, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Obiectivul de vaccinare a 80% din populaţie a fost stabilit în martie de un comisar special responsabil de gestionarea situaţiei COVID-19, generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo, şi a fost atins în seara de 9 octombrie.

Guido Rasi, fost director al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi actual consilier al lui Figliuolo, a precizat că reducerea numărului de cazuri de internări în spitale a fost esenţială pentru redresarea economică a Italiei şi pentru a ajuta sistemul naţional de sănătate să îşi îndrepte atenţia către servicii care nu au legătură cu COVID-19.

Cu toate acestea, atingerea obiectivului de 80% nu este suficient, conform consilierului comisarului. „Va trebui să continuăm să atingem alte praguri: fie procente peste 80%, în cazul în care continuăm să ne abţinem de la vaccinarea copiilor cu vârsta sub 12 ani, fie 80% din întreaga populaţie, inclusiv copiii de la 5 la 12 ani”, a spus el.

43.229.551 de persoane cu vârsta peste 12 ani, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane, erau vaccinate cu schema completă la 10 octombrie, potrivit Guvernului italian.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat săptămâna trecută că primele doze pentru categorie de vârstă 5-11 ani vor ajunge în România în decembrie: „În Europa, ne aşteptăm ca această autorizare să vină la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, iar în decembrie în România ar trebui să vină primele tranşe de vaccinuri destinate pentru această grupă de vârstă”.

La sfârșitul lunii septembrie, peste 215.000 de elevi cu vârste între 12 şi 19 ani primiseră cel puţin o doză de vaccin, după cum a spus Valeriu Gheorghiță.


2 comments
  1. @ Redactiei
    „Multumim” redactiei ca cenzureaza doar ce nu le convine, nu si apelativele jigntoare la adresa oamenilor care nu s-au vaccinat. „Multumim” inca o data.
    @ Babuin
    Nu te ….. grija de ceilalti, e corpul lor si ei decid ce fac cu el si ce nu, nu tu si gasca lui Catu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Petiție online „Elevii nu doresc dublă admitere!”, lansată de Asociația Elevilor din București și Ilfov: Este o povară pentru un copil de 14 ani, care ar trebui să își dubleze numărul de meditații

Într-o petiție online, lansată de Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), elevii critică măsura potrivit căreia orice liceu are posibilitatea de a organiza un examen de admitere, la nivel…
Vezi articolul

Organizațiile elevilor și studenților, pledoarie pentru educație sexuală în școli: Spre deosebire de multe țări europene, în România subiectul e tabu, dar sănătatea tinerilor trebuie să primeze

Trei organizații ale elevilor și studenților se declară nemulțumiți de dorința unor parlamentari de a „bloca educația sexuală în școli prin introducerea unui acord parental”. Consiliul Național al Elevilor (CNE),…
Vezi articolul

VIDEO INTERVIU Ministrul Educației spune că nu poate interveni în procedurile care au blocat marile cazuri de plagiat din ultimii ani / Daniel David: Ministerul va analiza impactul legislației asupra eticii universitare și ar putea anunța un audit al tuturor comisiilor de etică

„Nu cred că ministrul Educației trebuie să intre peste aceste proceduri și să se ducă să pună sub semnul întrebării lucrurile care s-au făcut” de către forurile care analizează plagiatul…
Vezi articolul