Trei din patru adolescenți din Spania sunt vaccinați împotriva Covid-19, la începutul noului an școlar

[jp_post_view]
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Trei sferturi dintre adolescenții spanioli s-au vaccinat cu cel puțin o doză împotriva Covid-19, campania de vaccinare în rândul acestora desfășurându-se foarte rapid, relatează El Pais. 75,3% de persoane cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani s-au vaccinat cu cel puțin o doză, în pofida faptului că rândul acestei categorii a venit târziu, în general în august.

Potrivit sursei citate, circa 40% dintre adolescenți sunt vaccinați cu schemă completă, iar campania de vaccinare a acestei categorii este de așteptat să se finalizeze în primele săptămâni de școală. În Spania, școala începe decalat pe parcursul următoarelor săptămâni, regiunile având autonomie în domeniu.

El Pais notează că, astfel, adolescenții sunt vaccinați într-o proporție chiar mai mare decât persoanele din categoriile de vârstă 20-29 (74,3% cu cel puțin o doză) și 30-39 de ani (75,1% cu cel puțin o doză), deși, în cazul minorilor, procedurile au început mai târziu.

Publicația arată că vaccinul este mai necesar pentru protejarea persoanelor cu cât acestea sunt mai în vârstă și amintește că, având în vedere impactul marginal al epidemiei în rândul copiilor, țări precum SUA sau Marea Britanie au optat să nu recomande vaccinarea copiilor sub 15 ani.

  • Dar El Pais citează un pediatru, Federico Martinon, consultant pe teme de vaccinare pentru Organizația Mondială a Sănătății, potrivit căruia vaccinarea adolescenților ajută la controlul transmisiei în comunitate și, în cazul adolescenților înșiși, îi ajută pe aceștia să ducă o viață cât mai apropiată de normal, având în vedere restricțiile și regulile de carantină aplicate persoanelor suspectate de infectare.

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii evaluatori vor participa online, în perioada susținerii probelor scrise de la Evaluarea Națională 2024, la sesiuni de instruire, potrivit unei proceduri a Ministerului Educației. Modul de aplicare a baremelor de evaluare și notare pentru fiecare probă, printre aspectele vizate

Profesorii evaluatori vor participa online, în perioada susținerii probelor scrise de la Evaluarea Națională 2024, la sesiuni de instruire organizate de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale prin Centrul…
Vezi articolul

Reacția Consilului Național al Elevilor după anunțul de aseară al ministrului Educației privind ridicarea stării de alertă, de pe o zi pe alta: Restricțiile impuse de pandemie ar fi trebuit ridicate treptat în școli, iar noile măsuri să fie anunțate în timp util

Consiliul Național al Elevilor solicită autorităților ca orice decizie legată de ridicarea restricțiilor în școli să fie comunicată din timp. Reacția vine printr-un comunicat de presă, după ce ministrul Educației,…
Vezi articolul