Sorin Cîmpeanu: Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituie o vacanță într-o anumită perioadă

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Ministrul Educației susține că nu poate institui și în școlile particulare vacanța forțată pe care a decis-o și aplicat-o în școlile de stat. „Îmi place să presupun ca a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și a ce nu se poate reglementa. Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituție o vacanță într-o anumită perioadă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
  • Reacția ministrului vine după ce Edupedu.ro a scris în premieră că școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Textul actului normativ prevede, contrar tuturor declarațiilor oficiale făcute săptămâna aceasta, că toate instituțiile de învățământ sunt deschise de luni, 25.10.2021, în condițiile respectării ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cel care instituie regulile sanitare și de organizare în școli. În paralel, ministrul Educației a emis un ordin care obligă instituțiile de învățământ de stat să intre în vacanță forțată timp de 2 săptămâni. Prin urmare, școlile private rămân deschise, din punct de vedere legal.

„Eu cred că Guvernul va rezolva această problemă. CNSU a reglementat deja. Peste CNSU, doar Guvernul poate valida art. 8.1 din hotărârea CNSU care este corect, evită discriminarea dintre elevii din învățământul privat și cel de stat”, a continuat Cîmpeanu, la Digi 24.

„Atâta vreme cât am acceptat, ca ministru al Educației, această vacanță de 2 săptămâni, am acceptat pentru că a fost în interesul general de asigurare a stării de sănătate a elevilor. E normal să se aplice unitar, nu numai pentru școlile de la stat”, a afirmat Cîmpeanu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul din Ungaria cere universităților să-și evalueze activitățile bazate pe inteligență artificială, în vederea unui ghid de folosire „responsabilă și bine reglementată” a acestor instrumente

Guvernul de la Budapesta a cerut instituțiilor de învățământ superior din țară să-și evalueze activitățile educaționale cu privire la folosirea inteligenței artificiale, cu scopul elaborării unui ghid privind folosirea IA…
Vezi articolul

Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă

De Ziua Învățătorului, Nicolae Ciucă a transmis că „în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în…
Vezi articolul