Alocațiile copiilor vor crește din 2023 cu 5,1% – surse G4Media.ro

20.893 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie 2023 cu 5,1%, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

Creșterea este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și se face cu un procent calculat pe baza inflației.

Potrivit OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2: Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică. 

Rata inflației în 2021 a fost de 5,1%, potrivit INS. Dacă s-ar aplica acest procent de creștere, alocațiile noi ar fi de 255,4 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și 630,6 lei pentru cei până la 2 ani.

Alocația de stat a fost majorată la 600 de lei pentru copiii de pana la 2 ani, începând cu ianuarie 2022, iar pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani este de 243 de lei.

Prevederea legală în vigoare: Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

  • a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);
  • c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Potrivit Ministerului Muncii, în septembrie 2022 alocația de stat pentru copii a fost încasată de 3.521.936 de persoane. Raportarea pe județe a sumelor și a numărului de beneficiari este în tabelul de mai jos:


9 comments
  1. Bani puțini,scumpiri mari ,salarii mari nu le ajunge lor ce sa mai dea copiilor

  2. 255 de lei?? Dar ce este cu diferența aceasta? Un copil de la 2 ani în sus necesita mai puțin decât un copil de 1 an? Mie personal mi se pare ca necesita chiar mai mult? Și cum credeți voi ca poate trai un copil cu o alocație de 255 de lei pe luna??

  3. Și cu gradul 3 de handicap mediu cum rămâne 60 de lei nu sunt bani de trait ,bine că au bani ptr ei

  4. ce să mărească că dacă măresc alocațiile nu mai au bani de pensiile lor speciale.ei sa trăiască bine .rușine să le fie.

  5. Asta e bătaie de joc.Cum pot supraviețui copii cu 255 lei pe toată luna????De ce pentru pensiile speciale au banii necesari iar pe copii ii uită?? Chiar nu se poate face nimic pentru ei?

  6. Mult. Prea mult. Risipă. Rămâneți fără bani la pensiile speciale…

  7. De ce copiilor care au implinit 18 ani nu li se mai vireaza alocatiile desi frecventeaza liceul in an terminal?

    1. trebuie să faceți o cerere la casa de pensii,apoi vi se livrează alocația din luna in care nu vi sa livrat pina la terminarea anului școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă către Parlament, Guvern și Președinte, semnată de peste 70 de ONG-uri, care solicită: „Respectarea dreptului la viață și sănătate al copiilor, prin inițierea și implementarea unor măsuri urgente”

Peste 70 de organizații din domeniile social, educație, sănătate, ocupare, locuire solicită printr-o scrisoare deschisă Guvernului României, Parlamentului României și Administrației Prezidențiale să fie consultate în mod real în procesul…
Vezi articolul
Inspecția specială

Concediul pentru directorii de școli, stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile

Concediul pentru directorii de școli și grădinițe este stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile…
Vezi articolul