Sperăm la vremurile în care vom reveni la normalitatea unei vieți universitare – rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș

[jp_post_view]
UMFST / Foto: Lucian Morariu
„Privim cu speranţă spre vremurile în care vom reveni la normalitatea unei vieţi universitare nestingherită de pandemie, dar facem tot ce este posibil să ne apropiem de această normalitate chiar şi acum. O universitate înseamnă viaţă, schimburi de idei, interacţiune şi internaţionalizare”, a scris, într-o postare pe Facebook, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, potrivit Agerpres. El a anunțat că vor fi organizate în această săptămână peste 70 de evenimente: simpozioane, workshop-uri şi manifestări culturale.

Evenimentele vor avea loc în sistem onsite, online sau hibrid, după cum a precizat Leonard Azamfirei, și vor fi susținute atât de studenți și cadre didactice, cât și de „personalităţi de prestigiu din ţară şi de peste hotare”, potrivit anunțului:

„În ciuda condiţiilor actuale de desfăşurare, în sistem onsite, online sau hibrid se vor desfăşura, în cele 5 zile, peste 70 de evenimente deosebite, diferite, în funcţie de specificul fiecărei facultăţi dar şi comune pentru întreaga universitate. Simpozioane, workshop-uri, manifestări culturale susţinute de studenţi, momente festive şi multe alte activităţi vor fi susţinute atât de membrii comunităţii academice târgumureşene, dar şi de personalităţi de prestigiu din ţară şi de peste hotare. Privim cu speranţă spre vremurile în care vom reveni la normalitatea unei vieţi universitare nestingherită de pandemie, dar facem tot ce este posibil să ne apropiem de această normalitate chiar şi acum. O universitate înseamnă viaţă, schimburi de idei, interacţiune şi internaţionalizare. Înseamnă studenţi, cadre didactice şi o societate căreia mediul universitar are rostul de a-i da o dimensiune creativă. E pluribus unum!”, a arătat rectorul UMFST Târgu Mureş.

Instituția de învățământ organizează, în această săptămână, Zilele Universităţii. Agenda evenimentelor organizate sub egida Zilelor UMFST 2021 include o serie amplă de manifestări ştiinţifice, educaţionale, sociale, culturale şi artistice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul militar, „o prioritate majoră” în noua Strategie Militară a României

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice este „o prioritate majoră” pentru învățământul vocațional militar, potrivit Strategiei Militare a României, pe care Guvernul vrea să o adopte…
Vezi articolul

Teste de antrenament pentru Bacalaureat 2024, la Limba și Literatura Română, Matematică, Istorie, Logică și alte discipline, publicate de Inspectoratul Școlar Constanța

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a publicat teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Aceste teste reprezintă variantele de subiecte realizate pentru simulările…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Dirigintele profesor de matematică să predea educație juridică, pentru sănătate, antreprenoriat? Nu mai bine inviți specialiști care se pricep? Dacă deschidem școlile pentru ei, firmele n-o să se tot plângă că nu oferim oamenii de care au nevoie

„Dirigintele profesor de matematică să se pregătească în educație juridică, pentru sănătate, antreprenoriat? Nu mai bine să inviți specialiști din afară care se pricep și să predea unele unități de…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2024. Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale au termen până la care pot depune cererea pentru adaptarea condițiilor de examen

Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, trebuie să depună o cerere la secretariatul școlii, însoțită de documente justificative, pentru adaptarea condițiilor la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și/sau Evaluarea…
Vezi articolul