Scrisoare deschisă către ministrul Educației, pentru dotarea claselor cu minibiblioteci și cărți noi: „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă”

[jp_post_view]
Foto: „Provocarte” / Facebook.com
Doi învățători din Bacău îi solicită ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli. „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă către Sorin Cîmpeanu și semnată, potrivit celor doi învățători, de 429 de profesori, elevi și părinți.

Cei doi inițiatori sunt Mirela Spiță și Nicu Bujor și povestesc că în urma unei recomandări emise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, au reușit „în trei luni de zile să obținem donații de cărți noi și atrăgătoare, de minibiblioteci, și să dotăm 4 clase primare din mediul rural cu rafturi mobile echipate cu cărți”.

Nicu Bujor este învățător la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Bacău și a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt foarte multe cereri, sunt foarte mulți învățători care nu au efectiv cu ce să lucreze. În foarte multe zone, copiii nu au acces la cărți. Pentru ei cărțile sunt un lux”. Mirela Spiță predă la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

Ne-am bucurat pentru elevii de 7-10 ani din cele 4 clase aflate în zone defavorizate, deși ne sunt sufletele triste pentru că nu putem face asta pentru toate clasele din județ, din țară. Sunt încă prea mulți copii, din prea multe școli, din prea multe clase, pentru care cărțile sunt inaccesibile… lux. Pârghiile nu sunt la noi. Considerăm că pârghiile sunt la dumneavoastră. Dumneavoastră puteți face asta. Ca persoană învestită. Ca instituție. Ca om„, scriu acei profesori.

„Rezultatele pozitive ale Proiectului național „Citește-mi o sută de povești” ne determină să vă propunem să inițiați un program guvernamental pentru promovarea și susținerea lecturii în școli. Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului. Vă provocăm să ne fiți alături: un educator care ajută un alt educator, pentru ca toți elevii din țară să beneficieze de lectură, în vederea împlinii dezideratului ca fiecare copil să dispună de un fond de carte aflat la îndemână, chiar în sala lui de clasă”, încheie inițiatorii scrisoarea deschisă.

Profesorii au povestit că demersul a pornit de la o „Scrisoarea metodică” trimisă de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care „prevede recomandarea ca un cadru didactic să amenajeze în sala de clasa un spațiu pentru lectură, cu minibibliotecă utilizată pentru popularizare de carte și pentru facilitarea lecturii”.

Echipa proiectului Provocarte a propus unui număr de „33 de profesori din județul Bacău să amenajeze minibiblioteci echipate cu cel puțin 50 de volume” și s-a ajuns la concluzia că, pentru o singură sală de clasă, „valoarea minimă se ridică la 1650 lei”, potrivit scrisorii.

În scrisoarea deschisă, cadrele didactice menționează și care este situația actuală în școlile din România, rezultate obținute în urma unor sondaje online: „În urma sondajelor efectuate online, am constatat că în o treime dintre școlile rurale nu există biblioteci. În multe dintre școlile în care există, sunt slab dotate, cu fond de carte învechită, cu exemplare neatractive, care au căpătat miros neplăcut din cauza timpului. Primăriile amână alocarea fondurilor pentru achiziții de carte. În multe dintre școlile din mediul rural, bibliotecara are mai multe sarcini de serviciu, ceea ce conduce la diminuarea timpului de calitate acordat principalei responsabilități”.

  • Învățătorul Nicu Bujor a explicat pentru Edupedu.ro de ce apare data de 7 ianuarie în document: „Colega noastră a plecat astăzi la București și nu știu dacă reușește astăzi, dar până vineri în mod sigur va ajunge la minister să o depună la registratură”.


1 comment
  1. Pe vremea lui ceașcă, chiar si in orice sat exista o biblioteca. Cine vrra sa citească, sa imprumute de la bibilioteca.
    Eu cand eram elev, împrumutam carti atat de la biblioteca scolii, cat si de la biblioteca oraseneasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Nereguli la Olimpiada de Fizică în Buzău, reclamate public de directoarea demisionară a Colegiului Hasdeu: recorectarea lucrărilor fără să existe contestații / Inspectoarea de specialitate a răspuns profesorilor: „Aș fi preferat să nu deschideți subiectul” și apoi „s-au schimbat setările grupului de WhatsApp pentru a permite doar adminilor acestui grup să trimită mesaje”

Directoarea demisionară a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău acuză nereguli în desfășurarea Olimpiadei județene de Fizică. Concret, profesoara Virginia Mîndruță susține că lucrările elevilor la Olimpiada județeană de Fizică…
Vezi articolul

Guvernul amână până în 2025 prevederea legală prin care cadrele didactice și de cercetare din universități primesc două salarii în momentul pensionării – proiect de ordonanță

O prevedere din Legea învățământului superior, potrivit căreia profesorii și cercetătorii din universități urmau să primească două salarii în momentul pensionării, va fi aplicată din anul universitar 2025-2026, așa cum…
Vezi articolul

Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular, generând o discriminare fără precedent

„Solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât să includă…
Vezi articolul

Daniel David, despre examenul dublu de admitere la liceu: Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru. Ar trebui să fie mai întâi Evaluarea Națională și apoi acea testare, ca o a doua șansă pentru copiii cu performanță slabă

Examenul de admitere la liceu pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care ar urma să fie susținut pentru prima dată în anul 2027 la liceele care doresc să-l organizeze pentru…
Vezi articolul