Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular, generând o discriminare fără precedent

8.696 de vizualizări
Silviu Morcan / Foto: CNE
„Solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât să includă sub efectele juridice și școlile private”, este propunerea Consiliului Național al Elevilor, cu privirea la decizia autorităților de a lăsa școlile private deschise, în timp ce unitățile de învățământ de stat sunt închise începând de mâine, pentru o perioadă de două săptămâni, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Consiliul Național al Elevilor consideră că „în caz contrar, autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular și închid ochii la o decizie oficială a autorităților sanitare, generând o discriminare fără precedent”.

În privința structurii anului școlar, ar trebui să fie aceeași pentru toate școlile, fără diferențiere între cele de stat și cele private, după cum se arată în comunicat.

„Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap și fără coadă – vacanță pentru toți, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educației are datoria de a propune de urgență adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă și prin care să se permită suspendarea cursurilor și pentru școlile private”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

  • Amintim că școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. 
  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că nu poate institui și în școlile particulare vacanța forțată pe care a decis-o și aplicat-o în școlile de stat: „Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituție o vacanță într-o anumită perioadă”, după cum a declarat la Digi24.
Redăm comunicatul integral CNE:

„Ca urmare a declarațiilor Președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la impunerea unei vacanțe de două săptămâni pentru toți elevii din România, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educației modificarea structurii anului școlar în acest sens. Totuși, deși hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unitățile de învățământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere și, deci, nici Ministerul Educației nu a făcut demersuri în acest sens.

Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la neglijența autorităților în ceea ce privește sănătatea publică a cetățenilor, având în vedere că elevii care studiază în unități de învățământ particulare își vor desfășura activitatea didactică cu prezență fizică în continuare, deși toate celelalte școli de stat vor fi în vacanță timp de două săptămâni. Această atitudine iresponsabilă denotă, din nou, o lipsă de coerență în măsuri și o lipsă de viziune instituțională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învățământ privat.

Astfel, solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 și să includă sub efectele juridice și școlile private. În caz contrar, autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular și închid ochii la o decizie oficială a autorităților sanitare, generând o discriminare fără precedent. Totodată, aducem în vedere faptul că structura anului școlar ar trebui să fie aceeași pentru toate școlile, fără diferențiere între cele de stat și cele private.

„Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap și fără coadă – vacanță pentru toți, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educației are datoria de a propune de urgență adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă și prin care să se permită suspendarea cursurilor și pentru școlile private”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


5 comments
  1. Anul trecut cand s-a taiat o saptamana de scoala nu a sarit nimeni ca e discriminare, ca raman elevii nescoliti. Atunci nu a deranjat pe nimeni, ca era regula pentru toti.
    Pacat ca acei copii care cuvanta in articol incep de mici sa joace murdar. Nu-i discrimineaza nimeni, vor face aceeasi scoala, cu o amanare de 2 saptamani. Deci, nu pierd nimic din drepturile lor la educatie, trebuie sa caute mai bine in dex cand vor sa comunice ceva.
    Pentru particulari insa, care reprezinta oricum un procent infim din total, orice amanare costa, eu consider o discriminare ingerinta in activitatea acestora, pentru ca statul nu contribuie cu nimic in afara de a pune bocancul in prag.

  2. Discriminarea se refera la cei din scolile de stat, care vor ramane in urma mai bine zis. Linistiti-va, macar unii sa fie mai cu scoala in tara asta! Dar voi nu si nu… Mai bine bolnav 2 saptamani decat prost pe viata.

  3. Masura fara cap este trimiterea in vacanta a elevilor, in loc sa fie trecut invatamantul in online pentru o anumita perioada, asa cum a fost aproape tot anul precedent.
    Vacanta de 2 saptamani va trimite copiii pe strada, in merou, in mall-uri si in alte locuri publice/aglomerate in loc sa stea fiecare acasa sa faca scoala online.
    Asa ca daca anumite scoli/licee – private – decid sa continue cursurile online nu vad care ar fi problema si lipsa de grija!?!
    Cat despre programa identica la stat si privat asta e o prostie, iar Silviu Morcan daca afirma acest lucru inseamna ca se crede inainte de 1989, desi varsta lui nu te-ar duce cu gandul la un cadru bolsevic…

  4. Va rog sa considerati ca educatia copiilor la scolile private este sustinuta din buzunarul parintilor. Ca atare, cine va suporta prelungirea aceasta de perioada scolara?
    Eu zic ca elevii care au initiat acest demers mai bine si-ar vedea de lectiile lor si sa renunte la principiul „sa moara si capra vecinului”. Parintii lor ar trebui sa le spuna ca nu este un principiu sanatos de viata.

  5. Dacă statul ar oferi compensații financiare școlilor, așa cum a făcut în timpul lockdown-ului inițial din martie 2021, atunci ar fi în măsură să impună o închidere forțata. Această situatie este aplicata in cazul invatamantului de stat unde bugetul este asigurat. In concluzie, forțarea închiderii grădinițelor și școlilor private ar fi o măsură discriminatorie față de acestea, deoarece privatul nu beneficiază de un tratament compensatoriu egal asa cum e cazul invatamantului de stat. Sistemul privat abia supravetuieste in contextul ultimului an si resursele sunt la limita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ștefan Pălărie, USR: PSD și PNL se pregătesc să mai creeze sute sau chiar mii de posturi prin noile Legi ale Educației / Vom avea mulți șefi noi, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel

„Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi.…
Vezi articolul

Mobilitate profesori 2026-2027. Cele 20 de activități pe care le au de realizat toate școlile până la finalul lunii februarie, explicate de Inspectoratul Școlar Maramureș: de la elaborarea ofertei şcolii și până la proiectul de încadrare cu personal didactic de predare – document

Activitățile pe care le au școlile de desfășurat în perioada ianuarie-februarie au fost explicate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Este vorba despre stabilirea disciplinelor opționale, constituirea tuturor posturilor, listele…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor contestă veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase, legate de eliminarea discriminării pe bază de orientare sexuală din proiectul legii și a definiției diversității: Nu sunt experți în educație / Este îngrijorător faptul că în România încă există dezbateri pe acest subiect

Consiliul Național al Elevilor (CNE) reacționează la propunerile cultelor religioase privind eliminarea „diversității” și sintagmei „orientare sexuală” din proiectele legilor educației dar și la propunerea prin care Religia ar putea…
Vezi articolul

VIDEO Anunț optimist al ministrului Deca, după rezultatele la PISA 2022 care situează România la coada UE: Avem un sistem de educație rezilient și țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la evenimentul de diseminare a rezultatelor PISA 2022 că „avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor…
Vezi articolul