Centru nou de studiu pentru studenți și profesori, construit de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara

[jp_post_view]
Foto: © Candybox Images | Dreamstime.com
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara îşi va extinde spaţiul cu un nou centru modern de studiu dedicat studenţilor şi profesorilor, care se va construi în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului, potrivit Agerpres.

Pentru investiţia de 25.000.000 de euro, UMF Timişoara caută acum constructor, prin lansarea pe SEAP a licitaţiei pentru proiectarea şi executarea lucrărilor şi aşteaptă oferte până la data de 4 aprilie.

În vara anului 2021, Guvernul prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat 144.445.000 de lei UMF Timişoara. Compania Naţională de Investiţii se va ocupa de finalizarea obiectivului, iar UMF „Victor Babeş” va finanţa din fonduri proprii doar cheltuielile pentru racordurile la utilităţi.

„Această investiţie va permite o dezvoltare fără precedent a instituţiei noastre, atât prin creşterea calităţii actului educaţional, cât şi prin implementarea unui concept nou de educaţie medico-farmaceutică, care să îmbine activitatea didactică cu activitatea de cercetare ştiinţifică, sportul, artele şi natura”, anunţa în vara anului trecut Dorel Săndesc, prorector Dezvoltare Academică al UMF Timişoara.

Proiectul, care se va derula pe un teren de 21.000 metri pătraţi, prevede construirea unei clădiri cu două amfiteatre, 10 săli de seminarii, centru de conferinţe, un muzeu antropologic şi un centru expoziţional, birouri pentru cadre didactice şi personal ştiinţific, două săli de studiu şi discuţii, anexe. Se vor mai construi un corp de clădire cu rol didactic şi un imobil cu unităţi de cazare, sală şi terenuri de sport.

Totodată, noul centru al UMF Timişoara va avea dotări moderne, instalaţii electrice, de protecţie împotriva şocurilor, sistem de supraveghere video, de avertizare panică, instalaţii de ventilare.

În Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara învaţă 7.241 de studenţi, 2.300 de medici rezidenţi şi peste 800 de cadre didactice specializate în peste 100 de discipline. Acestora şi se adaugă tinerii care desfăşoară studii universitare de doctorat în trei domenii, sub îndrumarea a 106 profesori conducători de doctorat, de medicină generală (87), medicină dentară (14) şi farmacie (5), mai scrie Agerpres.

Foto: © Candybox Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a cerut, cu 13 minute înainte de ședința Consiliului Economic și Social, retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de Hotărâre de Guvern care modifică funcționarea agenției care acreditează școlile – DOCUMENT SURSE

Ministerul Educației a transmis, cu doar 13 minute înainte de începutul ședinței de astăzi a Consiliului Economic și Social (CES), o adresă prin care a cerut amânarea de pe ordinea…
Vezi articolul

Jumătate dintre părinţi şi profesori vor măşti gratuite, dacă cele textile se interzic / Mai puţin de 1 din 4 profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă / 70% dintre părinţi nu vor să-şi vaccineze copiii – sondaj World Vision România, făcut în mediul rural

Jumătate dintre profesori şi părinţi sunt de acord cu interzicerea folosirii măştilor textile la şcoală doar dacă se vor asigura măşti medicinale gratuite, se arată într-un sondaj realizat de World…
Vezi articolul

Propuneri ale unui grup de profesori universitari și academicieni: Academia Română să supervizeze aspectele științifice ale doctoranturii / Universitățile „neperformante și inutile” să fie desființate și să fie reintrodus concursul de admitere la facultate

“Considerăm necesar ca Academia Română, prin secțiile sale și prin comisiile de specialiști pe care și le va constitui, să supervizeze aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii”, afirmă, într-un material transmis…
Vezi articolul

Toate ferestrele de la toaletele unei școli din județul Arad au fost zidite pentru a se primi avizul ISU la centrala termică, instalată într-o anexă lipită de clădire / 180 de elevi nu pot folosi toaletele pentru că nu pot fi aerisite

Cadrele didactice şi elevii de la o şcoală din judeţul Arad sunt nemulţumiţi după ce administraţia locală a zidit toate ferestrele de la grupurile sanitare şi nu se mai poate…
Vezi articolul