Propuneri ale unui grup de profesori universitari și academicieni: Academia Română să supervizeze aspectele științifice ale doctoranturii / Universitățile „neperformante și inutile” să fie desființate și să fie reintrodus concursul de admitere la facultate

5.257 de vizualizări
conducătorii de doctorate
Foto: Pixabay.com
“Considerăm necesar ca Academia Română, prin secțiile sale și prin comisiile de specialiști pe care și le va constitui, să supervizeze aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii”, afirmă, într-un material transmis Edupedu.ro, un grup de 13 profesori universitari și academicieni. Aceștia pleacă de la problema plagiatului și a calității slabe a multor lucrări de doctorat, precum și a altor probleme ce afectează învățământul superior în ansamblul său, pentru a transmite și o serie de alte propuneri, precum “desființarea universităților și colegiilor neperformante și inutile” sau reintroducerea concursului de admitere la facultate.

Semnatarii articolului, intitulat “Doctoratul în România”, susțin că asumarea de către Academia Română a rolului de supervizare pentru “aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii” ar fi posibilă în condițiile în care structurile “Ministerului Învățământului (Educației, Cercetării etc.)” și cele subordonate “se justifică pentru procedurile administrativ-juridice”, iar comisiile consultative și ARACIS “sunt frecvent organizate/reorganizate și adesea sunt supuse politicului”.

  • Materialul prezintă o serie de propuneri privind organizarea studiilor doctorale, dar nu menționează clar ce ar presupune “supervizarea” activităților științifice de către Academia Română. Este propusă, însă, înființarea unei Comisii comune a Ministerului Învățământului și a Academiei Române, comisie care, între altele, confirmă titlul științific de doctor, precum și retragerea acestui titlu în cazul unor abateri etice (retragere care, într-o primă fază, ar urma să fie decisă de comisia care a acordat titlul de doctor, după constatarea abaterilor). Diploma de doctor ar urma, conform propunerilor, să fie semnată “de ministru, respectiv de Academia Română” prin președintele ei.

Ei mai propun ca “pentru înscrierea la doctorantură, candidatul va prezenta un memoriu referitor la: a) activitatea sa științifică/artistică reală de după absolvirea masteratului, în domeniul doctoranturii (…)”, pe lângă prezentarea propunerii de teză.

O altă propunere este ca stagiul de doctorantură să dureze “până la susținerea publică a tezei de doctorat, dar nu mai mult de 10 ani”.

Materialul integral, transmis redacției Edupedu.ro:


2 comments
  1. Academia română în structura ei actuală nu e în stare să facă ordine şi performanță în propria ogradă. Ce să mai aibă în grijă şi doctoratele?!

  2. Probabil domnii care au făcut propunerea nu cunosc faptul ca doctoratul este ultima etapa de studii, fiind posibil de urmat IMEDIAT după finalizarea studiilor de Master. In acest caz, ce “… activitate științifică/artistica reala …” desfășurată după finalizarea masteratului ar putea prezenta candidații?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezidențiat 2025. Examenele de finalizare a stagiului de pregătire pentru medici, farmaciști și medici dentiști încep pe 26 martie / Ministerul Sănătății publică lista cu candidații pe 21 martie

Ministerul Sănătății organizează în perioada 26 martie – 17 aprilie 2025 examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Lista candidaților care vor susține proba scrisă va…
Vezi articolul

Raport intern al Universității Columbia din SUA: instituția nu a fost pregătită să combată antisemitismul din campusuri – mulți studenți nu au știut cui să spună despre hărțuire, unii profesori și angajați au minimizat îngrijorările

O comisie internă a subliniat vineri într-un raport eşecurile prestigioasei universităţi private newyorkeze Columbia de a combate antisemitismul în cursul valurilor de manifestaţii care au zguduit campusul în timpul războiului…
Vezi articolul

Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca nu comentează motivele demisiei profesoarei Andrea Chiș, pe care o confirmă, și spune că nu a primit cereri pentru introducerea cursurilor de etică profesională, iar aceasta se învață în afara universității

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai confirmă demisia lect. univ. dr. Andrea Chiș, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, care a anunțat public, la finalul anului…
Vezi articolul

Clasamentul QS după domenii de studiu – 2025, analiză dedicată României: Două universități figurează în top 200 global în două domenii, evoluție prezentată drept „o mare realizare pentru acest sistem universitar în curs de dezvoltare” / „O îmbunătățire de 15% la nivel de țară”, față de 2024

Rezultatele universităților din România în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS după domenii de studiu, publicat săptămâna aceasta, fac obiectul unei analize dedicate a realizatorilor acestui ranking universitar,…
Vezi articolul