Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Trecerea la cursuri față în față, peste noapte, ar însemna o bulversare inutilă a procesului didactic. Trebuie aplicată OUG 99/ 2021 care respectă dreptul universităților să revină gradual la situația din martie 2020

[jp_post_view]
Sorin Cîmpeanu și Remus Pricopie – colaj / Foto: INQUAM Photos
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îl contrazice pe ministrul Educației și susține că universitățile își pot continua cursurile online, anul acesta universitar, chiar și după încetarea stării de alertă. „Trecerea la cursuri față în față, peste noapte, ar însemna o bulversare inutilă a procesului didactic. Trebuie aplicată Ordonanța 99/2021, care este în vigoare și care respectă dreptul universităților să revină gradual la situația din martie 2020”, a declarat Pricopie, pentru Edupedu.ro.

„Lipsa de predictibilitate în sistemul de educație va avea efecte negative”, a continuat rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

OUG 99/2021 la care face referire Pricopie prevede, la articolul II alineatul 3, următoarele:

  • „(1) Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2021-2022, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.
  • (2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2021-2022, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță se circumscriu prevederilor art. 139 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute”.

Reacția rectorului Remus Pricopie vine după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Edupedu.ro că încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală (masca se păstrează cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă), iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri online sau examene online, potrivit oficialului.

În ceea ce privește posibilitatea organizării de cursuri online, Cîmpeanu a afirmat pentru Edupedu.ro că, în cazul universităților, legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) /cu frecvență redusă/la distanță. Aceste forme sunt acreditate de ARACIS, în urma evaluării. “Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru”, a declarat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

Oficialul a continuat că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești“.

Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri“, a declarat Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Foto: Agerpres

Citește și:
BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare
BREAKING Președintele Iohannis a anunțat că starea de alertă nu va fi prelungită după 8 martie, iar o serie de restricții vor fi eliminate


7 comments
  1. Voi care credeți ca un profesor lipsește in online sa știți ca acel profesor va lipsi și face to face. Dar ce facem cu studentii care sunt din orașe de la mari distante? Credeți ca e ușor de găsit cazare de pe o zi pe alta? Sau sa facă naveta când au cursuri cu pauze de 2 ore între ele , sa plece la vreo 6 dim de acasa și sa ajungă la 6-7 seara acasa. Ce ușor este sa judeci când esti în afara subiectului !
    Voi ăștia care denigrați profesorii ce studii aveți , care sunt frustrările voastre?

  2. „bulversare inutilă a procesului didactic”
    In 2 ani de pandemie s-a uitat ce înseamnă școală adevărată?
    Dar când s-au intrat de azi pe mâine on linie nu s-au bulversat nimic?
    Sau nu mai pot profesorii să își țină orele in particular?

    1. una e cand mergi acasa si faci cursurile si alta e cand trebuie sa te muti intr-un oras mare si sa iti cauti chirie pe 2 luni(spoiler nu se semneaza contracte decat pe 6 luni minim) si sa trebuiasca sa strici toate planurile pe care le aveai pentru ca nu poti fi fizic intr-un anumit loc + unii dintre noi au joburi si familii

    2. Este penibil ceea ce spuneti! Stiri foarte bine ca toti au fost bulversati cand s-a intrat in online, dar alte solutii n-au fost atunci. Daca se incepe brusc, ganditi-va ca sunt studenti care n-au loc de cazare, chirii nu isi permit, iar pentru cei care sunt la distanta mai mare fata de Bucuresti ar fi foarte greu sa faca naveta, ca de exemplu sa faci naveta pe ruta Constanta-Bucuresti si inapoi, iar exemplele pot continua.

    1. Nu cred că este bine să generalizăm. Băiatul meu e student și toți profesorii lui au susținut cursurile online cu simț de răspundere și au respectat orarul. Sunt facultăți la care prezența fizică nu este neapărat necesară și ar trebui să hotărască fiecare facultate cum este mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, „își exercită atribuțiile conform prevederilor legale” și în baza unui ordin de ministru, spune Ministerul Educației la aproape o lună după ce instanța a suspendat o serie de acte ce au dus la confirmarea lui pentru un nou mandat

Actul administrativ în baza căruia rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca (USAMVCN), Cornel Cătoi, își exercită mandatul „este ordinul de ministru”, iar confirmarea lui ca rector nu a fost…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Astăzi marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind cel mai dificil an universitar din 1989 încoace / Țin să aduc în discuție dreptul la cunoaștere fără niciun fel de îngrădiri ideologizante

„Astăzi marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind fără îndoială cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanțare socială necesare îngreunează un proces educațional în care…
Vezi articolul

Angajatorii critică dur sistemul de Educație din România, dar nu se implică în schimbarea lui sau în formarea angajaților, arată două studii ale Băncii Mondiale

Două studii ample derulate de către Banca Mondială în România arată un paradox. În primul rand Sondajul Online Employer Survey, făcut în 2017 de către Banca Mondială, printre companiile de la…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce…
Vezi articolul