Peste 21 de milioane de euro/proiect. Consorții de învățământ dual formate din licee tehnice, universități, companii și primării – Ministerul Educației lansează Ghidul solicitantului: Elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal vor putea urma programele de învățământ universitar

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Ghidul Solicitantului „Program- pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual” a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației joi seara. Proiectul este finanțat prin PNRR și face parte din reformele propuse de planul de redresare. Acest proiect presupune deschiderea și susținerea unor rute profesionale complete pentru învățământul tehnic prin extinderea rutei duale la nivel universitar, potrivit comunicatului de presă primit de Edupedu.ro.
  • Termenul pentru acest jalon era în trimestrul 4 al anului 2022. Ghidul vine cu un trimestru mai devreme.

Acestui apel îi sunt alocate 338 de milioane de euro pentru a finanța cel puțin 10 consorții regionale integrate pentru învățământ dual.

„Pentru prima dată în România va fi implementat conceptul de consorțiu integrat pentru învățământ dual, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o masură- reper în Proiectul România Educată. Acest apel de proiecte reprezintă operaționalizarea Reformei 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior”, arată ministerul.

Instituția susține că scopul programului-pilot constă în „dezvoltarea unei educații duale centrate pe nevoile elevilor și studenților în strânsă legătură cu nevoile pieței muncii”.

Ce conține un consorțiu dual

  • Cel puțin o instituție de învățământ superior acreditată care are programe de studii în domeniul fundamental științe inginerești sau în domenii prioritare de dezvoltare a României.
  • Cel puțin o unitate de învățământ profesional și tehnic.
  • Cel puțin o unitate administrativ – teritorială (UAT).
  • Cel puțin un operator economic.

„Vor fi asigurate, în corelație cu piața muncii, diversificarea calificărilor, precum și creșterea numărului de absolvenți prin oferirea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal, astfel încât aceștia să poată urma programele de învățământ universitar”, potrivit autorilor ghidului.

Ținta din PNRR a acestei reforme este „creșterea cu cel puțin 60 % a numărului de elevi înscriși în ruta duală completă, până la 31 august 2026. În 2020, 1.847 de studenți au absolvit ruta duală. În urma măsurilor de sprijinire a centrelor de învățământ dual, se estimează că 3.000 de elevi vor absolvi ruta duală completă”.

Valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu regional de învățământ dual este de 21,12 mil. Euro.

În același timp, a fost lansat în consultare proiectul unei metodologii-cadru de funcționare a consorțiilor în cadrul sistemului național de învățământ.

Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative). Infrastructura acestor campusuri va îngloba o importantă componentă de digitalizare.

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reformă, va asigura procesul de selecție, contractare și monitorizare a implementării, se mai arată în comunicat.

Perioada de consultare este 8 iulie – 8 august.


1 comment
  1. Dece sa faci complicat cand se poate face simplu si usor de implementat!
    Modelul elvetian poate fi inspirativ decat aceste consortii, bani aruncati pe geam

    Ce rol au institutele universitare sa formezi un instalator electrician sau sanitar?

    Pe FB Stas marian este prezentat schematic formarea DUAL !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș Bolyai începe luni semestrul al II-lea. Facultățile vocaționale se deschid în format clasic. David: Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice

Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Vezi articolul

DOCUMENT Rectificarea bugetară de la Educație, între prietenii lui Sorin Cîmpeanu. Alocări noi pentru proiecte în doar 3 universități: cea al cărei rector suspendat este ministrul Educației, USAMV Iași care a preluat președinția universităților agronomice și Universitatea din Suceava condusă de fostul ministru Valentin Popa

Doar cinci proiecte noi au primit bani la rectificarea bugetară, din partea Ministerului Educației, toate fiind pentru trei instituții de învățământ superior reprezentate de apropiați ai ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Verificarea de plagiat a tezelor după ’89 și sancționarea favorurilor sexuale cerute studentelor – printre condițiile anunțate de Daniel Funeriu, pentru a-l susține pe Marian Preda în alegerile la funcția de rector al Universității din Bucureşti

„O mulțime de oameni îmi sugerează/mă roagă/mă somează să îl sprijin pe Marian Preda în turul doi al alegerilor pentru a deveni rectorul Universității din Bucureşti”, scrie fostul ministru al…
Vezi articolul

Un sfert dintre domeniile de studii de doctorat evaluate în România au primit acreditare deși nu îndeplineau toți indicatorii / Ministerul proclamă finalizarea evaluării “la 10 ani de la intrarea in vigoare a Legii educației naționale”

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat evaluarea instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat, anunță instituția, precum și Ministerul Educației, potrivit căruia au fost…
Vezi articolul