Universitatea Babeș-Bolyai critică interdicția privind informațiile depre identitate de gen în instituțiile de învățământ: ”o teorie academică poate deveni interzisă prin lege!”

3.666 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
„Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe / cursuri / cercetări / specializări universitare deja existente, o teorie academică poate deveni interzisă prin lege! Dar o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiții etice, nu altfel!”, arată Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca într-un comunicat emis miercuri, referindu-se la votul de ieri prin care Senatul a adoptat măsuri ce interzic informațiile depre identitatea de gen în școli și universități. UBB arată că se opune „oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic”.

Comunicatul UBB: 

„UBB – pentru apărarea libertății și autonomiei academice

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se pronunță împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic.

„Am constatat cu stupefacție că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>. UBB este una din cele mai importante comunități academice din România, cu aproape 50.000 de membri, unindu-ne valori comune și respectându-ne diferențele, acolo unde apar. Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe / cursuri / cercetări / specializări universitare deja existente, o teorie academică poate deveni interzisă prin lege! Dar o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiții etice, nu altfel! Suntem încrezători că, în ceea ce privește varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, precizează conducerea UBB.

Reprezentanții UBB consideră un astfel de demers riscant pentru știință/mediul academic și cere forurilor competente să prevină crearea unui precedent nedorit pentru mediul academic și activitatea științifică.”


2 comments
  1. Este un atac fara precedent la libertatea de gandire si independenta universitatilor din Romania, de la 1989 incoace.

    Din pacate, propaganda religioasa finantata din bani dubiosi proveniti de la organizatii evanghelice din SUA a penetrat si Romania, la fel ca in Ungaria si Polonia. Avem norocul insa ca fortele politice iliberale in Romania nu au puterea totala.

  2. Universitatea Babes Bolyai din Cluj, „finantata si propagata de Organizatiile lui George Soros. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la Soros.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa semestrului II, după ce un student a obținut în primă instanță anularea majorării taxelor

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa aferentă semestrului II al anului universitar 2020-2021, potrivit unui comunicat primit…
Vezi articolul

VIDEO A patra zi de proteste pro-europene în Piața Universității. Peste 1.500 de studenți și tineri au fost în stradă și au scandat: „România e iubire, nu fascism și amăgire” / „Apa este H2O” / „Putin, jos labele de pe România”

Peste 1.500 de tineri și studenți au fost în stradă în Piața Universității din București, joi seară, pentru a patra zi consecutiv. De luni, mii de tineri din mai multe…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, apropiat PSD, își exprimă public susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu este un risc de securitate națională”

„Călin Georgescu este un risc de securitate națională, iar pentru a trage această concluzie este suficient să-i urmărim declarațiile și acțiunile publice”, comentează, într-un mesaj publicat pe Facebook, rectorul Școlii…
Vezi articolul

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București condamnă atacurile din Parlament împotriva jurnaliștilor: România riscă să se transforme dintr-un stat democratic într-o anarhie

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București (UB) condamnă, cu fermitate, atacurile verbale și fizice îndreptate împotriva jurnaliștilor, comise vineri, 20 decembrie, de președinta partidului…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul