Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

[jp_post_view]
Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.com
Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar în învățământul preuniversitar, potrivit unei versiuni foarte recente a proiectului de Lege, consultată de Edupedu.ro. Totodată, proiectul prevede un cost standard mai mare pentru fondul de burse și protecție socială, în cazul studenților care urmează studii de licență în domeniile STIM (științe, tehnologie, inginerie, matematică). 
  • Prevederile apar în condițiile în care, în urma unor negocieri “între prieteni”, fostul ministru Sorin Cîmpeanu și rectorul Universității Politehnica din București anunțaseră, în septembrie, un acord pentru o “susținere privilegiată” pentru “pentru domeniul științe, tehnologie, matematică, atât pentru partea de inginerie cât și pentru partea de profesori de care avem nevoie în învățământul preuniversitar, respectiv științe și matematică”.
  • Anterior, în august, după discuții cu studenții înaintea încheierii consultărilor de atunci pe proiectele de legi ale educației, Ministerul Educației anunțase „Creșterea cu cel puțin 30% a finanțării de bază” pentru studenții înmatriculați în domeniile STIM (științe-tehnologie – inginerie – matematică), corelat cu preluarea propunerii transmise de Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT) privind înființarea Programului Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei, Tehnologiei și Matematicii PN-STIM (Science, Technology Engineering and Mathematics – STEM) cu scopul stimulării tinerilor în vederea participării la programe de studii universitare în domenii aferente STIM, care va fi sprijinit prin creșterea alocațiilor bugetare per student.

Acele înțelegeri se regăsesc în proiectul de lege al învățământului superior pe care urmează să-l prezinte noul ministru al Educației, Ligia Deca, conform versiunii foarte recente consultate de Edupedu.ro. Astfel:

Art. 120 (6) prevede că „se înființează Programul Național de sprijinire a învățării științelor exacte‚ a ingineriei și matematicii (PNSTIM) în completarea programului similar din sistemul de învățământ preuniversitar. În cadrul programului‚ Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior pot sprijini unitățile de învățământ preuniversitar pentru dotarea laboratoarelor din domeniile STIM‚ definite în învățământul preuniversitar‚ sprijinirea inclusiv financiară a cadrelor didactice și a elevilor în vederea creșterii competențelor în domeniile STIM”. 

Totodată, Art. 148, ce abordează tema fondurilor pentru burse și protecție socială a studenților, prevede, la punctul (21): “În cazul studenţilor înmatriculaţi în cadrul programelor de studii de licenţă din domeniile aferente STIM‚ costului standard pentru fondul de burse și protecţie socială i se aplică un coeficient de 33%”.

Același articol precizează, la punctul 19, că, pentru anul universitar în curs, costul standard pentru fondul de burse și protecție socială este de 300 lei/lună/student. Altfel, pe baza noii legi, acest cost trebuie stabilit anual prin ordin al ministrului. Același articol menționează: “Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenţilor se alocă pentru 12 luni‚ pentru studenții de la învățământul cu frecvență‚ fără taxă de studii”.

Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Universitatea Politehnica din București domină managementul învățământului superior din România: reprezentanții săi – prezenți la vârful tuturor organismelor centrale cu decizie administrativă sau financiară în domeniu


2 comments
  1. Ce traznaie! Facem praf economia tarii sustinand inginerii! Noi avem nevoie de filozofi, filologi, experti in stiinte ale educatiei, nu stiinte matematice, fizice, chimice. Unde am ajuns?!… Ah, uite ce fac „prietenii”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Economiști și profesori români din universități prestigioase, precum Harvard, New York, Chicago și Tillburg, în a 10-a Conferință Științifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, la UBB Cluj

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost, în perioada 24-26 iulie, gazda conferinței ERMAS, care se află la cea de-a 10-a ediție.…
Vezi articolul

Părinții din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școală pentru a face homeschooling, ilegal, au atacat la Înalta Curte decizia definitivă a instanței care-i obligă să-și înscrie copiii într-o școală acreditată din România, potrivit DGASPC. Părinții au arătat inspectorilor cereri de transfer ale copiilor la Liceul Teologic Penticostal Oradea

Părinții celor patru copii din Bihor, obligați în premieră de Curtea de Apel Oradea să reînscrie copiii la o școală acreditată de pe teritoriul României, au atacat decizia definitivă a…
Vezi articolul

BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

Greva angajaților din Învățământ se suspendă, potrivit unui comunicat comun al sindicatelor din Educație. Luni, 12 iunie, este a 13-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat…
Vezi articolul