Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

[jp_post_view]
Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.com
Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar în învățământul preuniversitar, potrivit unei versiuni foarte recente a proiectului de Lege, consultată de Edupedu.ro. Totodată, proiectul prevede un cost standard mai mare pentru fondul de burse și protecție socială, în cazul studenților care urmează studii de licență în domeniile STIM (științe, tehnologie, inginerie, matematică). 
  • Prevederile apar în condițiile în care, în urma unor negocieri “între prieteni”, fostul ministru Sorin Cîmpeanu și rectorul Universității Politehnica din București anunțaseră, în septembrie, un acord pentru o “susținere privilegiată” pentru “pentru domeniul științe, tehnologie, matematică, atât pentru partea de inginerie cât și pentru partea de profesori de care avem nevoie în învățământul preuniversitar, respectiv științe și matematică”.
  • Anterior, în august, după discuții cu studenții înaintea încheierii consultărilor de atunci pe proiectele de legi ale educației, Ministerul Educației anunțase „Creșterea cu cel puțin 30% a finanțării de bază” pentru studenții înmatriculați în domeniile STIM (științe-tehnologie – inginerie – matematică), corelat cu preluarea propunerii transmise de Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT) privind înființarea Programului Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei, Tehnologiei și Matematicii PN-STIM (Science, Technology Engineering and Mathematics – STEM) cu scopul stimulării tinerilor în vederea participării la programe de studii universitare în domenii aferente STIM, care va fi sprijinit prin creșterea alocațiilor bugetare per student.

Acele înțelegeri se regăsesc în proiectul de lege al învățământului superior pe care urmează să-l prezinte noul ministru al Educației, Ligia Deca, conform versiunii foarte recente consultate de Edupedu.ro. Astfel:

Art. 120 (6) prevede că „se înființează Programul Național de sprijinire a învățării științelor exacte‚ a ingineriei și matematicii (PNSTIM) în completarea programului similar din sistemul de învățământ preuniversitar. În cadrul programului‚ Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior pot sprijini unitățile de învățământ preuniversitar pentru dotarea laboratoarelor din domeniile STIM‚ definite în învățământul preuniversitar‚ sprijinirea inclusiv financiară a cadrelor didactice și a elevilor în vederea creșterii competențelor în domeniile STIM”. 

Totodată, Art. 148, ce abordează tema fondurilor pentru burse și protecție socială a studenților, prevede, la punctul (21): “În cazul studenţilor înmatriculaţi în cadrul programelor de studii de licenţă din domeniile aferente STIM‚ costului standard pentru fondul de burse și protecţie socială i se aplică un coeficient de 33%”.

Același articol precizează, la punctul 19, că, pentru anul universitar în curs, costul standard pentru fondul de burse și protecție socială este de 300 lei/lună/student. Altfel, pe baza noii legi, acest cost trebuie stabilit anual prin ordin al ministrului. Același articol menționează: “Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenţilor se alocă pentru 12 luni‚ pentru studenții de la învățământul cu frecvență‚ fără taxă de studii”.

Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Universitatea Politehnica din București domină managementul învățământului superior din România: reprezentanții săi – prezenți la vârful tuturor organismelor centrale cu decizie administrativă sau financiară în domeniu


2 comments
  1. Ce traznaie! Facem praf economia tarii sustinand inginerii! Noi avem nevoie de filozofi, filologi, experti in stiinte ale educatiei, nu stiinte matematice, fizice, chimice. Unde am ajuns?!… Ah, uite ce fac „prietenii”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va avea joi discuții cu 800 de elevi și studenți din Timișoara / Ea va primi un premiu din partea municipiului, dar nu și valoarea în bani, de 30.000 de euro

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va vizita, joi, Timișoara, unde urmează să primească Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Premiul este însoţit şi de un premiu în bani în valoare de…
Vezi articolul

Metodologia care propune „rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul, pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare, a fost publicată în Monitorul Oficial / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a elevilor în bănci,…
Vezi articolul

BAC 2023 – sesiunea specială. Elevii susțin joi, 18 mai, proba scrisă la Limba română. Candidații vor avea asupra lor doar cartea de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră

Elevii care s-au înscris la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023 susțin joi, 18 mai, proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Ieri a avut loc…
Vezi articolul

Profesorul și filologul François Bayrou, numit prim-ministrul Franței de președintele Emmanuel Macron. Fost ministru al Educației, a reformat Bacalaureatul în 1990 și a introdus limbile străine la clasele I-IV

François Bayrou, fost ministru al Educației și profesor licențiat în litere clasice, a fost numit vineri prim-ministru al Franței de către președintele Emmanuel Macron, după cum notează G4Media.ro. Cu o…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, despre admiterea la universitate: Văd o obsesie și o bătălie polarizată între cei care vor admitere pe bază de dosar și cei care vor admitere pe bază de conținuturi și teste. Nu vreau să încurajez meditațiile și la nivelul universităților, cum am avut

Ministerul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că nu dorește „să încurajeze meditațiile și la nivel de admitere la universitate”. El a făcut această declarație în contextul în care…
Vezi articolul