BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

[jp_post_view]
Foto: Mihai Poziumschi – Agerpres Foto
Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, posibilitatea exmatriculării elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC și liceele pedagogice vor continua să formeze învățători. 

Cele mai importante modificări din proiectul legii învățământului preuniversitar:

După votul din Camera Deputaților, proiectele vor ajunge în Comisia de Învățământ din Senat. Apoi, vor fi supuse votului amendamentele aduse de senatori. Președinta Comisiei de Învățământ din Senat este Monica Anisie, fost ministru al Educației. Camera Deputaților nu este for decizional.

Citește și:
Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Urmează să ajungă la dezbateri în Senat / Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare
UPDATE Proiectele de legi ale Educației au fost adoptate în Camera Deputaților


4 comments
  1. Camera Deputatilor a votat proiectul de lege al invatamantului preuniversitar – mentinand SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei practicat timp de 18 ani (desi a abrogat OG 75-2005 ce a definit si introdus acest SIMULACRU), prin reintroducerea majoritatii dispozitiilor acestei OG in textul noului proiect !!! „GENIALA” IDEE care de fapt inseamna „furatul caciulii” si „inducere in eroare”… Juristii Min Edu care au inventat aceasta smecherie legislativa ar trebui sa fie premiati si/ sau promovati !???… Dar cei din Executiv si Legislativ care nu au descoperit smecheria si au aprobat-o (pana aici) ce merita?

  2. Așteptăm de mult ceva bun …. Romania educata.
    Dar e abandonată că mai e un pic din mandatul Domnului Iohannis și continuăm să facem elevii turiști pentru Europa (holoangări) .

  3. argumente nu critici!!!oricum o dai tot rău este… încercați să vă educați copiii în așa fel încât să le placă a citi a învăța, a respecta dascălii.laudatii când sunt harnici când iau note bune și pedepsiții când fac greșeli.invatatii sa respecte regulile comunității și a școlii…mai târziu le va fi ușor să respecte legile țării…dar… vedeți ce exemplu dau părinții când conduc autovehicule.ce să învețe un copil un tânăr de la un părinte bezmetic care încalcă orice regulă de circulație??? jumătate din șoferii români sunt un dezastru la volan…la fel vor proceda și copii lor… viteză tupeu mârlănie bădărănie violență crimă.

  4. In afară de admiterea pe ruta PCR la liceu nicio modificare semnificativă.

    10 ani s-au scremut pt România ,, educată ”

    A ieșit o lege impotentă în fața noilor provocări ale societății contemporane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile care se înscriu la concursul „Școala Europeană” 2025 ar putea fi evaluate online, dupa 10 ani în care dosarele erau trimise prin poștă – proiect

Concursul „Școala Europeană” aduce o schimbare în ediția 2025: profesorii care evaluează școlile nu mai sunt chemați să participe fizic, în „mini-vacanțe”. Ministerul Educației a digitalizat complet procesul, transformând întreaga…
Vezi articolul

PROIECT Creșteri de 6% la prețul plătit de stat pentru laptele școlar, din programul pentru școli al României. Pentru fructe creșterea e de 14% / Evaluarea programului va fi făcută de APIA, directorii de școli au dreptul să respingă produsele necorespunzătoare, care trebuie înlocuite în aceeași zi

Guvernul va plăti ușor mai mult pentru o porție de lapte, una de legume sau una de produse de panificație din 1 septembrie, asta prevede proiectul de hotărâre de guvern…
Vezi articolul

Motivele formularelor de vaccinare pentru părinți: Pentru a organiza echipe mobile de vaccinare și „ca să vedem și noi cum stăm ca să ne eliminăm orice iluzie”, spune ministrul Cîmpeanu. Nu există sancțiuni pentru necompletare. Ce întrebări va conține formularul de vaccinare pentru copii

Părinții care nu vor completa formularele privind vaccinarea copiilor nu vor fi sancționați, însă riscul este să răspundă foarte mulți părinți cu „nu” la întrebarea dacă sunt sau nu de…
Vezi articolul