Ministrul Educației și Cercetării îndeamnă „spre un nou Iluminism modern”: Asta e datoria ministrului, sa prezinte niște concepte

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul unui interviu la emisiunea News Pass a B1TV, ce este Iluminismul și a îndemnat oamenii de știință să transmită cunoașterea științifică în societate pentru a contracara influența tot mai crescută a pseudoștiinței asupra cetățenilor români. Acesta a precizat că, prin funcția pe care o deține, este obligat să prezinte concepte românilor.
  • Ministrul a prezentat publicului ce este Iluminismul și de ce societatea românească are nevoie de el după ce, pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, a susținut un discurs la Academia Română, după cum a relatat Edupedu.ro. Acesta a îndemnat profesorii și oamenii de știință să inițieze un „Iluminism modern” în societate, astfel încât să aducă „lumina cunoașterii în zone în care a început să reapară întunericul și obscurantismul”.

„Asta e funcția ministrului Educației, să prezinte niște concepte. Unii înțeleg aceste concepte, alții vor începe să fie atenți la aceste concepte, chiar dacă nu le înțeleg. Sunt în seara asta aici ca să îi facem să înțeleagă acest lucru pe cei care au fost atenți la Iluminism”.

Daniel David a definit în termeni simpli Iluminsmul: „Simplu spus, Iluminismul este o mișcare care a apărut undeva în secolul al 18-lea și ideea fundamentală era: cunoașterea științifică pe care o avem în academii, în universități, în societățile științifice care se nășteau atunci trebuie dusă la oameni”.

Cunoașterea le oferă oamenilor libertate, a mai precizat acesta: „Cunoașterea științifică nu se ține într-o instituție, fiindcă dacă duci cunoașterea la oameni, oamenii vor deveni mai autonomi, mai puțin manipulabili, mai puțin influențați, am spune noi astăzi, de fake news”.

„Să ducem cunoașterea științifică la oameni, să vedem că oamenii nu mai rămân în abordări de pseudo-știință, gândind aspecte care provoacă elementele de bun simț, cum ar fi că pământul e plat, că soarele se învârte în jurul Pământului, că formula apei este alta decât cea pe care o știm, adică lucruri de bază, de știință”, a mai detaliat Daniel David.

Acesta a subliniat necesitatea de a informa cetățenii români referitor la subiecte științifice, pentru a elimina influența pseudoștiinței.

„Trebuie să ducem acest lucru în spațiu public, fiindcă noi am considerat că nu mai trebuie să facem acest lucru. Adică stăm în universități, stăm în academii, în Academia Română, unde ne înțelegem noi unii cu alții, în timp ce în societate noi credeam că știința a câștigat bătălia de mulți ani cu obscurantismul și vedem cu surprindere că avem români care sunt practic dominați de pseudoștiință și de abordări bizare”.

Ministrul învinuiește instituțiile democratice, care au întors spatele oamenilor de rând, pentru această situație: „Vina nu este a lor. Eu consider că vina este a instituțiilor democratice, care n-au avut grijă să ofere educația adecvată și nu au avut grijă, cum spuneam, să ducă lumina, adică să ducă cunoașterea într-un limbaj accesibil spre acești oameni, fiindcă dacă ai cunoaștere ești mai puternic”.

„Era turnul de fildeș și, de multe ori, te ocupai de lucrurile complicate, n-aveai vreme să faci popularizarea științei. Și asta, până la urmă, a dus la un abandon destul de mare, aș spune eu, în diverse segmente sociale, care, brusc, au devenit foarte vulnerabile la pseudoștiință”, a completat el. 


4 comments
  1. Retorică, concepte, teorii, viziuni, importanță, aroganță etc cât cuprinde perimetrul republicii. Are d-l David ! Psihologia e știință mare.
    Abia e începutul, mai vorbim peste patru luni. Sper să rezistați.

  2. Nu a înțeles nici acum că funcția de conducere înseamnă Răspundere.

    Filosofarea nu rezolvă burse, navetă, planuri cadru, săptămână verde, transport studenți, salarii, nr ore săptămânale, manuale etc

    Restul conceptelor le poate detalia in podcasturi in timpul liber desi MEN este un minister mamut cu sute de mii de angajați si probleme. Nu prea mai ai timp liber.

  3. >Asta e funcția ministrului Educației, să prezinte niște concepte.

    Funcția unui ministru – și a guvernului în general – este să ADMINISTREZE un domeniu/țara. Filosofiile proprii și le poate expune pe blogul propriu, dacă are chef.

    Ce caută ăsta acolo? (Întrebare retorică, e evident ce caută.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba engleză 2024 – etapa județeană. Descarcă ce au primit elevii de clasele VII-XII la proba scrisă de sâmbătă, 16 martie / Rezultatele inițiale publicate de mai multe centre de concurs și model de cerere pentru contestație

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză (ONLE) 2024, organizată sâmbătă 16 martie, au fost obținute pe surse de Edupedu.ro. Documentele, care sunt…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte Evaluarea Națională 2025, publicate de Ministerul Educației. Descarcă teste EN VIII Limba română, Matematică, Limba maternă și Română pentru etnicii maghiari

Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2025 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a VIII-a, care susțin anul acesta…
Vezi articolul

Primele efecte ale războiului asupra școlii, în Ucraina: elevii stau acasă în Harkov, „până la clarificarea situației”, evacuări generalizate în regiunile separatiste, lecții militare, de protecție și de prim ajutor în unele clase

Școlile sunt printre primele instituții civile afectate în zonele vizate de invazia rusă declanșată joi dimineață în Ucraina, potrivit relatărilor din presa ucraineană și internațională. Pe lângă perturbările produse de…
Vezi articolul

Mesajul pentru profesori, de ziua lor, al ministrului Educației, Ligia Deca: Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja

„Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR care vor schimba fața școlilor din România, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale…
Vezi articolul

Paradoxul România: elevii au printre cele mai încărcate orare cu Matematică în primii 9 ani de școală și printre cele mai slabe rezultate – raport OCDE / Instruirea intensivă la clasă nu înseamnă automat și rezultate bune, atrage atenția organizația care coordonează testările PISA

Deși elevii din România au peste 1.200 de ore de Matematică pe parcursul claselor P-VIII, performanța lor este una dintre cele mai reduse din Europa și nu numai atunci când…
Vezi articolul