„Uniunea Competențelor”, prin care învățarea continuă urmează să devină element-cheie în educație și carieră – pe agenda de lucru a Comisiei Europene în 2025

[jp_post_view]
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Comisia Europeană va prezenta, anul acesta, planurile „Uniunii Competențelor”, proiect menit să susțină Uniunea Europeană în adaptarea la transformările tehnologice, demografice și economice, iar pe cetățeni să obțină educația și formarea de care au nevoie” pentru aceasta, potrivit Programului de lucru al CE pentru 2025, prezentat miercuri.
  • Acest proiect face parte dintr-o serie de puncte-cheie stabilite în programul Comisiei pentru anul în curs, ce include măsuri ce vizează competitivitatea, apărarea și securitatea, agricultura, valorile democratice și parteneriate precum cel cu Ucraina.

„Uniunea Competențelor” face parte dintre prioritățile propuse de Ursula von Der Leyen pentru următorul mandat al Comisiei (2024-2029). În cadrul proiectului său, o prioritate a spațiului comunitar este soluționarea decalajelor în domeniul competențelor și în cel al muncii.

Documentul nota că „Europa are nevoie de o schimbare radicală la nivel de ambiție și acțiune – pentru fiecare nivel de competență și pentru toate tipurile de formare și educație. Acest lucru este la fel de important pentru carierele și perspectivele oamenilor pe cât este pentru competitivitatea sa.

În acest sens, vom stabili o Uniune a Competențelor – cu atenție spre investiții, participarea adulților la învățare și învățarea  și pe tot pe tot parcursul vieții, retenția competențelor și recunoașterea diverselor tipuri de instruire, pentru a permite oamenilor să lucreze în cadrul Uniunii

  • Un element central în acest sens vor fi încadrarea învățării pe tot parcursul vieții în educație și în cariere și sprijinirea instruirii și perspectivelor de carieră ale profesorilor”.
  • Acest proiect este asociat altor inițiative ale Comisiei în domeniul educației – de la un Plan Strategic pentru Educația STEM la Strategia Europeană pentru Educație și Formare Vocațională.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum vrea Ministerul Culturii să reformeze funcțiile de directori de muzee și alte instituții, după scandalul coifului dacic: liber pentru juriști sau economiști, inclusiv foști manageri care să mai fi fost doi ani în funcții, chiar numiți politic

Ministerul Culturii propune modificări în ceea ce privește ocuparea funcțiilor de manageri ai instituțiilor publice de cultură, permițând accesul la acest post pentru absolvenții de licență în domeniul de activitate,…
Vezi articolul

Oana Moraru, despre avizul ISU menținut condiție în evaluarea pentru acreditare doar la grădinițele și școlile private: Blochează inițiativa privată în educație, pe o dublă măsură

Eliminarea avizului ISU dintre condițiile de evaluare doar pentru școlile și grădinițele de stat va duce la diminuarea inițiativei private în educație, a declarat pentru Edupedu.ro consultantul educațional Oana Moraru.…
Vezi articolul

Vaccinarea colectivă a elevilor a început la Colegiul „Mihai Eminescu” din Botoșani. „Se apropie examenele naționale și copiii trebuie să fie pregătiți, trebuie să se protejeze pe ei și să fie prezenți la examen” – directorul Colegiului

Zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au fost vaccinaţi, marţi, împotriva COVID-19, în cadrul cabinetului medical al unităţii de învăţământ, relatează Agerpres. Elevii…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Este inacceptabil să dai examen peste examen, anual, și tu ai luat o notă destul de bună, dar n-ai prins un post pentru titularizare / Pe 19 mai voi face o altă propunere pentru examenul de titularizare

Ministrul Educației, Daniel David, spune că pe 19 mai când va prezenta raportul privind diagnoza sistemului va face „o altă propunere pentru examenul de titularizare” pentru că „este inacceptabil să…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, despre evaluarea anuală a profesorilor: Nu vreau să sune drept o lipsă de respect față de premierul României, dar, pentru categoria aceasta profesională, un astfel de mesaj ar fi trebuit adresat exact de oficialii Ministerului Educației

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR…
Vezi articolul