Elevii care vor să dea admiterea la Medicină, Farmacie sau Medicină Dentară 2025 pot participa gratuit la cursurile de pregătire organizate de Universitatea „Carol Davila” din București. Sesiunile sunt transmise live pe Facebook

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București oferă gratuit cursuri de pregătire online pentru admiterea din 2025, dedicate liceenilor care își doresc să urmeze facultățile de Medicină, Farmacie sau Medicină Dentară. Sesiunile se desfășoară live și pe pagina oficială de Facebook a universității, potrivit unui anunț publicat pe rețeaua socială.

Decizia vine în contextul unui număr mare de cereri primite pentru participarea la aceste sesiuni de pregătire, anunță universitatea. Cursurile sunt susținute de profesori ai UMFCD și au rolul de a recapitula și explica temele din anii anteriori de examen, într-un format interactiv, desfășurat prin Zoom.

Programul cursurilor de pregătire pentru admiterea 2025 Medicina
Fizică
  • Duminică, 4 mai: 10:00–12:00 – Optică geometrică
  • Vineri, 9 mai: 16:00–18:00 – Optică ondulatorie
  • Sâmbătă, 10 mai: 10:00–12:00 – Termodinamică
  • Vineri, 16 mai: 16:00–18:00 – Electricitate
Chimie
  • Duminică, 4 mai: 11:00–13:00 – Chimie organică (Hidrocarburi, Derivați halogenați, Amine, Compuși carbonilici, Caracterul bazic)
  • Sâmbătă, 10 mai: 09:00–11:00 – Chimie organică (Alcooli, Fenoli, Acizi carboxilici și derivați funcționali, Caractere acid, Aminoacizi, Peptide, Proteine, Zaharide)
Biologie
  • Sâmbătă, 26 aprilie: 10:00–12:00 – Celulă, Țesuturi, Sistem nervos
  • Duminică, 27 aprilie: 09:00–11:00 – Sistem osos, Sistem muscular, Sistem digestiv, Sistem circulator
  • Sâmbătă, 10 mai: 10:00–12:00 – Analizatori, Glande
  • Duminică, 11 mai: 09:00–11:00 – Respirație, Excreție, Metabolism, Sistem reproducător

Elevii interesați se pot înscrie pentru a primi link-ul de participare completând formularul pus la dispoziție de organizatori.

Amintim că, din 2024, studenții care sunt admiși pe locuri bugetate la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București vor rămâne „la stat” până la finalizarea studiilor, potrivit unei noi reguli aprobate de Senatul Universitar în 2024.

  • Informația a fost confirmată de prorectorul Valentina Uivaroși pentru Edupedu.ro, care a explicat că există condiția de a fi integralist. Și că, de asemenea, regula se aplică și pentru studenții admiși la taxă, care rămân și ei, de regulă, sub aceeași formă de finanțare a studiilor. Detalii aici.
Citește și:
Taxa la medicină și stomatologie, studii universitare de licență, crește cu 4.000 de lei în 2025-2026, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
Admiterea la Medicină 2024. Noutate la UMFCD: studenții care intră la buget vor rămâne pe locurile fără taxă până termină studiile, dacă sunt integraliști / Măsura „ar îmbunătăți foarte mult relațiile dintre studenți”, marcate de competiție și stres, spune prorectorul Valentina Uivaroși

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gafe ale ministrului Deca, care vorbește despre „discipline importante“ în școală / De ce a păstrat titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“ a profesorilor: Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți

Gafe ale ministrului Educației Ligia Deca, care în încercarea de a explica de ce a păstrat în propriile proiecte de legi ale educației titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“…
Vezi articolul

Guvernul a desființat ARACIP, în forma înființată în 2005. Noua organizare, aprobată de Guvern pentru agenția care acreditează școlile și grădinițele, „ține seama atât de practicile internaționale din state cu sisteme performante de educație, precum Marea Britanie, Olanda, Franța sau Finlanda, cât și de România Educată”, anunță ministrul Cîmpeanu

Guvernul a aprobat actul normativ care reorganizează ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, anunță oficial Ministerul Educației. Tehnic, noua hotărâre de guvern abrogă hotărârea prin care…
Vezi articolul