Închiderea școlilor în Franța nu este necesară / Informaţiile britanice referitoare la noua tulpină nu sunt suficiente – preşedintele Consiliului ştiinţific francez

302 vizualizări
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
În Franţa nu este necesară închiderea şcolilor, dar trebuie luate noi măsuri restrictive pentru a încetini transmiterea coronavirusului şi în special a variantei britanice, a precizat miercuri preşedintele Consiliului ştiinţific, Jean-François Delfraissy, care consiliază guvernul în privinţa gestionării epidemiei, transmite Agerpres.

„Credem că informaţiile britanice referitoare la noua tulpină nu sunt suficiente pentru a ne determina să recomandăm închiderea şcolilor în Franţa”, a declarat Jean-François Delfraissy pentru postul de radio franceinfo.

Acesta a mai spus că varianta britanică reprezintă cauza unui procent estimat de 1% din numărul noilor infectări în Franţa.

„Provocarea imediată nu este să o eliminăm, ci să-i încetinim transmiterea adoptând un număr de măsuri restrictive”, a continuat acesta.

Preşedintele Emmanuel Macron are programată miercuri dimineaţă o întâlnire cu principalii miniştri pentru a discuta o eventuală înăsprire a restricţiilor.

Interdicţia de circulaţie la nivel naţional ar putea intra în vigoare de la ora 18:00 în loc de 20:00, aşa cum s-a întâmplat deja în unele părţi din estul şi sud-estul ţării, relatează presa franceză.

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Specialiștii MedLife atrag atenția: Ar trebui reevaluată decizia privind menținerea școlilor deschise până când gradul de ocupare a paturilor în spitale depășește 75% / „Se impune aplicarea de urgenţă a unor măsuri care să ţină cont de particularităţile noii tulpini, precum rata mare de transmitere şi incidenţa crescută în rândul copiilor şi adolescenţilor”

Noul studiu al rețelei de clinici MedLife arată că a identificat alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un nou lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. Potrivit…
Vezi articolul