Elevi și studenți la Parlamentul Tinerilor. Student: Din Parlament fac parte foarte mulţi profesori, medici, dar îşi folosesc cunoştinţele în scopuri personale

[jp_post_view]
„Din Parlamentul României fac parte foarte mulţi profesori universitari, medici, dar consider că nu îşi folosesc cunoştinţele pe care le au pentru a îndeplini funcţia de parlamentar. O folosesc mai mult sau mai puţin pentru anumite scopuri personale”, a declarat unul dintre studenții prezenți vineri la evenimentul „Parlamentul tinerilor”, transmite Agerpres.

Studenţi şi elevi au participat, vineri, la deschiderea evenimentului „Parlamentul tinerilor”, pentru a înţelege rolul şi funcţiile Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice. 120 de tineri vor propune şi dezbate, pe parcursul a trei zile, mai multe iniţiative legislative, într-o serie de simulări ale procesului decizional din Parlament, scrie Agerpres.

Aceasta este a X-a ediţie a evenimentului și este organizată de Fundaţia Hanns Seidel România, Asociaţia Pro Democraţia și Camera Deputaţilor.

Flavius-Gabriel Bolohan, student la Facultatea de Drept din Iaşi și participant la eveniment, a declarat că “în Parlamentul României sunt foarte mulţi oameni de vârsta a doua, oameni care fac un proces legislativ de care au ei nevoie şi nu văd în acel proces legislativ şi tinerii. Tinerii sunt lăsaţi pe dinafară, la fel cum poate şi ei au fost lăsaţi şi acum se gândesc să îşi creeze un viitor pentru ei, nu şi pentru tineri. De aceea, cred că din Parlament ar trebui să facă parte mai mulţi tineri, deoarece tinerii se gândesc şi la ei, şi la cei dinaintea lor. Din Parlamentul României fac parte foarte mulţi profesori universitari, medici, dar consider că nu îşi folosesc cunoştinţele pe care le au pentru a îndeplini funcţia de parlamentar. O folosesc mai mult sau mai puţin pentru anumite scopuri personale„, relatează Agerpres.

Parlamentul tinerilor este, pe de o parte, o oportunitate pentru tinerii care vin să înveţe care este utilitatea Parlamentului, pentru că lumea se întreabă – de la alegători până la analişti – dacă Parlamentul este necesar astăzi sau nu. Pentru a ajuta cetăţenii să înţeleagă utilitatea Parlamentului, trebuie să înţelegem care sunt valenţele şi lipsurile sale”, a declarat Cristian Pârvulescu, Asociaţia Pro Democraţia.

Foto: Facebook Parlamentul României


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

​​A treia zi de greva foamei la Ministerul Educației. Părintele cere o soluție legală și echitabilă pentru Bacalaureat 2025: Nici Ministerul, nici ISJ Sibiu nu pot invoca lipsa de profesori ca piedică legală / Astăzi, echipajul medical a constatat o stare de slăbiciune și a decis administrarea unei perfuzii

Oana Corina Rogojanu, părintele unei eleve în clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, este în a treia zi de grevă a foamei, în fața…
Vezi articolul

Comisia Europeană anunță lansarea concursului național Euro Quiz, pentru elevii din clasele V-VIII. Descarcă resursele educaționale care pot fi folosite de profesori la clasă și ghidul de pregătire a elevilor care vor să afle cum s-a născut Uniunea Europeană

Comisia Europeană anunță că lansează concursul Euro Quiz, adresat elevilor din clasele V-VIII. Ediția din acest an a concursului național, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în colaborare cu…
Vezi articolul

Banii de burse să fie virați elevilor direct de către școli sau inspectorate, fără să mai treacă pe la consiliul local – propunere făcută de Federația Părinților Edupart celor de la Ministerul Educației, pentru eliminarea blocajelor

„Federația părinților a propus Ministerului Educației ca, începând cu anul următor, acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli.…
Vezi articolul

Olanda anunță închiderea școlilor primare din 20 decembrie și prelungirea restricțiilor sanitare. Premierul Rutte: Există mari îngrijorări cu privire la apariția variantei Omicron, care se răspândește rapid

Premierul olandez Mark Rutte a anunţat marţi închiderea şcolilor primare săptămâna viitoare şi prelungirea actualelor restricţii sanitare până la 14 ianuarie din cauza noii variante Omicron, relatează AFP, publicație citată…
Vezi articolul