Elevii și copiii de grădiniță din toată țara au liber luni, 5 octombrie, de Ziua internațională a educației. Lider de sindicat: Cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

19.922 de vizualizări
Zi liberă de la școală și grădiniță
Toți elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul Educației prevede data de 5 octombrie, când este Ziua internațională a educației, drept zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar, a declarat pentru Edupedu.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Marius Nistor. 

Ordinul de ministru care aprobă structura anului școlar 2020-2021 prevede că “unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie 2020 – Ziua Internațională a Educației”. 

Contactat de Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor a declarat că “ordinul trebuie să țină cont de contractul colectiv de muncă, ce are putere de lege. Iar contractul colectiv de muncă negociat cu Ministerul Educației prevede 5 octombrie zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversiutar. Este o recunoaștere a acestui domeniu de activitate”. 

Acesta a precizat că este zi liberă și pentru toți elevii, de la grădiniță și până la clasa a XII-a, încă “din momentul în care 5 octombrie a fost recunoscută ca zi mondială a educației”. 

“Contractul colectiv de muncă creează efecte la nivel național, nu doar pe anumite zone. Am tot văzut că se aniversează zilele tuturor domeniilor de activitate și se dau prime substanțiale, iar când e vorba despre Ziua Internațională a Educației apar discuții că e zi lucrătoare sau nelucrătoare? Nu este suficent că nu se mai cresc salariile de la 1 septembrie?”, a declarat Marius Nistor.

Întrebat de ce celebrăm școala prin lipsa de la școală, președintele FSE Spiru Haret a răspuns: “pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial”. 

Oficial: Structura anului școlar 2020-2021

Ziua de 5 octombrie deschide cea de-a patra săptămână de școală din cel mai imprevizibil an școlar din istoria recentă. Marcat de măsurile sanitare stricte pentru limitarea pandemiei COVID-19, anul școlar a debutat în scenariul hibrid pentru numeroși elevi.

Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

DOCUMENT Structura anului școlar 2020-2021 – documentul publicat în Monitorul Oficial:

Structura anului scolar 2020-2021 / Foto: Monitorul Oficial


4 comments
  1. este a 3-a zi libera pentru angajatii din invatamant, dupa 24 ian (doar ca asta se suprapune cu ziua unirii) si 5 iunie. deci anumite categorii de angajati au mai multe drepturi ca altele…

  2. Cand am facut an de an activitati specifice cand altii bateau branza acasa, unde erai, stimabile sindicat? Singurii prosti din curtea scolii cu zi libera in domeniu de activitate care am facut an de an ore si rapoarte si planificari pompoase cu activitati specifice. Cam tarziu v ati trezit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Ionela Neagoe, despre noul model de pilotare din anul școlar 2026-2027 de la Colegiul Lazăr: În clasele a IX-a și a X-a toți elevii parcurg aceleași materii, iar din clasa a XI-a se îndreaptă către uman sau real, în funcție de recomandarea profesorilor de specialitate și un test

„Este prea devreme ca elevii să își facă opțiunea în clasa a IX-a pentru uman sau real și atunci ne gândim ca în clasele a IX-a și a X-a toți…
Vezi articolul

Reintroducerea burselor pentru excelență olimpică în anul școlar 2025-2026, solicitată de mai mulți părinți, elevi și profesori la dezbaterea organizată de minister: Eliminarea acestor burse încalcă principiile statului de drept și discriminează elevii / Sorin Ion: Am notat propunerea dar suntem în limitele Legii 141, care stabilește clar categoriile de burse ce pot fi acordate

Mai mulți părinți, elevi și profesori au solicitat reintroducerea burselor pentru excelența olimpică în anul școlar 2025-2026, la dezbaterea privind metodologia de acordare a burselor, organizată de ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul

Pretransfer profesori 2023. Pe 23 martie vor fi afișate la sediile școlilor și grădinițelor condițiile specifice pentru ocuparea posturilor. Documentele pe care trebuie să le depună cadrele didactice la inspectoratul școlar și la unitățile de învățământ

Etapele pentru pretransferul cadrelor didactice se desfășoară în perioada 23 martie – 26 aprilie, potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023 – 2024. Pe 23 martie…
Vezi articolul

Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza, nu va mai fi profesor asociat la UMF Cluj. Rector: Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia…
Vezi articolul

Subiect mai greu pentru absolvenții liceelor tehnologice, decât pentru mate-info, la examenul la Matematică. Enescu: Integrala de la Tehnologic s-ar putea să facă, din păcate, diferența între cine trece și cine nu trece

Unul dintre subiectele pe care le-au avut de rezolvat absolvenții liceelor tehnologice la examenul de astăzi la Matematică a fost mai dificil decât subiectul corespondent care le-a picat absolvenților de…
Vezi articolul