ASE își face facultate de drept. Instituția anunță că admiterea va fi online la toate programele de studii universitare

[jp_post_view]
Academia de Studii Economice Bucuresti
Academia de Studii Economice din București a anunțat oficial că își face propria facultate de drept. Anunțul e făcut în cadrul unui comunicat în care instituția precizează că admiterea la toate programele sale de studii universitare de licență, masterat și doctorat se va desfășura anul acesta exclusiv online, pe platforma admitere.ase.ro. Academia scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile română, engleză, franceză, germană, peste 7300 de locuri.

Potrivit comunicatului de miercuri al ASE, Academia își diversifică oferta cu o Facultate de Drept care va „forma viitori profesioniști în activități specifice ariei juridice în diverse domenii din societate, cum ar fi: justiție, business, administrație publică, activități non-profit”. Această facultate scoate la concurs 150 de locuri, buget și taxă, cu durata cursurilor de 4 ani.

Dintre locurile totale anunțate de ASE pentru studiile de licență, peste 6400 sunt la învățământul cu frecvență, iar 900 la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Înscrierile au loc în perioada 13 iulie – 17 iulie a.c.

Cum va avea loc admiterea la ASE – componentele concursului la programele de licență:

  • eseul motivațional
  • testul de competenţă lingvistică – pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină și nu au certificate de competență lingvistică recunoscute de ASE
  • media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media la examenul de
    bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).

ASE precizează că oferă peste 3400 de burse de performanță, de studii şi sociale, peste 550 de burse Erasmus, peste 5000 de locuri în căminele proprii, parteneriate pentru stagii și practică, 400000 de volume în bibliotecă.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, primește o jumătate de milion de lei, anunță ministrul Educației. Cîmpeanu: 10% din finanțarea de bază a universităților va putea fi cheltuită pentru investiții, printr-un proiect de OUG

Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, va fi finanțat cu o jumătate de milion de lei, a anunțat ministrul Educației după ședința de Guvern de joi,…
Vezi articolul

Universitatea din București, după ce o studentă a ajuns la dermatologie cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la cămin: Am făcut verificări repetate, nu am găsit niciun fel de insecte. Mobilierul este nou, am făcut cea mai recentă dezinsecție pe 23 septembrie

Universitatea din București (UB) reacționează după ce o studentă cazată în căminul C din complexul Grozăvești a ajuns la dermatolog cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la…
Vezi articolul
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

VIDEO România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene

România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene, Marcel…
Vezi articolul

David Popovici a luat Bacalaureatul cu „o medie muncită” și a anunțat că își face studiile superioare în România, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București / Notele de la fiecare probă

Campion mondial la înot, David Popovici a susținut Bacalaureatul anul acesta, în sesiunea specială pentru olimpici și sportivi, ale cărei rezultate au fost anunțate vineri de Ministerul Educației. David a…
Vezi articolul