Opt proiecte digitale gândite de elevi vor participa la Noaptea Muzeelor în cadrul unui program ce va fi desfășurat anual

[jp_post_view]
Sursa: Noaptea muzeelor
Opt proiecte digitale realizate de echipe de elevi, dintr-un total de 32 înscrise în cadrul unui concurs național, vor fi prezentate luna viitoare, în mediul virtual, ca parte a programului Noaptea Muzeelor, potrivit unui comunicat de presă. Acesta precizează că respectivul concurs, „Animații, Puzzle, Investigații… Vino și te joacă cu colecțiile la muzeu!” urmează să fie organizat anual.

Proiectele „pun în valoare patrimoniul local muzeal și îl reinterpretează inovativ sub formă de producții digitale”.

Dragoș Neamu, responsabil de proiecte culturale în cadrul Rețelei Naționale a Muzeelor, citat în comunicat:

„Datorită numărului mare de proiecte depuse, precum și a valorii foarte ridicate și apropiate între aplicații, Rețeaua Națională a Muzeelor a decis suplimentarea finanțării. Astfel, pe lângă cele 7 proiecte pe care le-am considerat inițial eligibile pentru finanțare, Rețeaua Națională a Muzeelor din România va sprijini și inițiativa Palatului copiilor din Tulcea”.

“Pentru celelalte 24 de proiecte depuse de echipele de elevi vor fi identificate surse de finanțate pentru ediția 2021 a Nopții Muzeelor, ocazie cu care Rețeaua Națională a Muzeelor din România face un apel către potențiali sponsori ce ar dori să se alăture acestui proiect, care ne-ar ajuta să îl transformăm într-un program al Rețelei dintre muzee și școală, anual, nu doar anul acesta sau anul viitor”.

Proiectele câștigătoare, în urma jurizării de către specialiști în educație muzeală, sunt:

1. Proiect „Culoarea e mișcare” – Liceul de Artă „Nicoale Tonitza” București; Partener: Muzeul Național al Țăranului Român;

2. Proiect „Ultimele zile ale lui Maniu” – Colegiul Național Dragoș-Vodă din Sighetu-Marmației; Partener: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet;

3. Proiect „Estetica ceramicii” – Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău; Partener: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

4. Proiect „O lume fascinantă în cristalul de sare” – Școala Profesională Bălțești & Școala Gimnazială Podenii Vechi (proiect comun), județul Prahova; Partener – Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Muzeul Sării din Slănic;

5. Proiect „Scoarța” – Școala Gimnazială 1 Cuza-Vodă, Călărași; Partener – Muzeul Dunării de Jos, Călărași, Secția de Etnografie și Artă Populară;

6. Proiect „Festinul chipurilor fără glas” – Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu; Partener: Muzeul Național Brukenthal, Sibiu;

7. Proiect „Dancing Queen” – Școala Gimnazială Sântandrei Bihor; Partener: Muzeul Orașului Oradea;

8. Proiect „Epopeea unui inel” – Palatul Copiilor din Tulcea; Partener: Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea;

Proiectele realizate vor fi prezentate în preajma datei de 14 noiembrie 2020 (Noaptea Muzeelor) în mediul virtual, exclusiv pe canalele de promovare, comunicare, informare sau prezentare online.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programa școlară

Evaluarea Națională de clasa a IV-a începe marți, 20 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare. La solicitarea elevului, punctajele obținute la testare se pot echivala în calificative și pot fi trecute în catalog

Marți, 20 mai, începe Evaluarea Națională la clasa a IV-a, cu proba scrisă la Limbă și comunicare, potrivit calendarului oficial. Elevii de clasa a IV-a vor avea la dispoziție 60 de minute…
Vezi articolul

Instanța a anulat decizia de demitere din funcție a directoarei de la Colegiul de Muzică George Enescu, dată de Inspectoratul școlar București acum 6 luni. Hotărârea poate fi atacată cu apel în 10 zile

Decizia de demitere din funcție a directoarei de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, Cristina Sebastian, dată afară de Inspectoratul școlar București (ISMB) acum jumătate de an,…
Vezi articolul