Toate concursurile din Învățământ continuă, inclusiv Titularizarea 2023, potrivit unei circulare a Ministerului Educației. Guvernul urmează să aprobe un memorandum pentru concursurile care nu sunt încă în desfășurare

4.958 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com
Toate concursurile din sistemul de Învățământ care se află în desfășurare vor continua, inclusiv Titularizarea 2023, cu respectarea calendarului oficial, potrivit unui document al Ministerului Educației. Pentru concursurile care nu se află încă în desfășurare, Ministerul Educației va iniția un memorandum, care va fi aprobat de Guvern.
  • Documentul este avizat de secretarul general la Ministerului Educației, Ioana Lazăr, și de Sorin Ion, secretar de stat. În locul ministrului Educației, adresa a fost semnată de secretarul de stat pentru învățământ superior Gigel Paraschiv.

„Până la aprobarea de către Guvernul României a memorandumului initiat de Ministerul Educației, concursurile aflate în desfăşurare la nivelul unităților de învăţământ preuniversitar, inspectoratelor școlare județene și din instituțiile de învăţământ superior se vor organiza în conformitate cu procedurile și metodologiile care le sunt aplicabile, cu respectarea calendarului de concurs”, se arată în documentul consultat de Edupedu.ro.

Luni, 15 mai, Ordonanța de Urgență pentru economii la buget a fost publicată în Monitorul Oficial. La art. 4 (1), textul prevede că se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice.

Ordonanța de Urgență stabilește la art. 4 că Ministerul Educației va iniția un memorandum ce va permite organizarea și desfășurarea concursurilor din Învățământ:„(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), prin memorandum inițiat de Ministerul Educației și aprobat în ședința de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și nedidactice, precum și a funcțiilor de conducere, vacante sau temporar vacante, din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.”

„Sistemul de învăţământ făcând excepție de la măsura de suspendare a concursurilor, Ministerul Educaţici va iniția un Memorandum cu tema „Ocuparea unor posturi didactice, didactice auxiliare și nedidactice vacante sau temporar vacante precum şi a functiilor de conducere, vacante sau temporar vacante, din unitățile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior de stat în anul 2023”, astfel încât toate concursurile care se află în desfășurare sau urmează să se desfăşoare să continue, întrucât tezele provăzute la art. IV alin.(1) şi alin. (6) din OUG nr. 34/2023 nu sunt aplicabile prin raportare la exceptia prevăzută la art. IV alin.(4) din OUG nr. 34/2023”, conform documentului Ministerului Educației.

  • Pe 25 aprilie, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că Titularizarea 2023 ar putea să nu se mai organizeze, având în vedere prevederile proiectului de ordonanță de urgență pentru economii la buget.

Înscrierile pentru Titularizare 2023 au început luni, 8 mai, și durează până miercuri, 17 mai, potrivit calendarului oficial. 

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Titularizarea,cel mai scandalos,fraudulos și dubios examen-concurs din România!
    Unele cadre didactice,îl susțin anual pe când alții stau vara pe litoralul românesc,grecesc,bulgăresc sau cel turcesc
    Cunosc cadre didactice angajate și fără susținerea probei scrise acestui examen-concurs ci doar cu cea orală,unde de cele mai multe ori primesc 10
    Susțin eliminarea probei orale și eliminarea dreptului de a se mai părăsi sala după 2 ore de unii candidați lucru devenit obișnuință

  2. Da articolul 8 din Legea Eduatiei, cel care prevede din 2011 obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru Educație, de ce nu il aplicati?. Voi incalcati o lege promulgata dar vreti ca ceilalti sa respecte „circularele” voastre. Un contract e valabil atata timp cat ambele parti il respecta, altfel e nul. Daca voi calcati legi in picoare, de ce altii ar fi mai fraieri sa le respecte? Inainte sa cereti trebuie mai intai sa oferiti.

  3. Si concursul de la aracip continua astazi cu proba scrisa, conform programului publicat de edupedu.ro, republica dolj are nevoie de recruti noi ?

  4. Un profesor suplinitor care participa la greva mai poate sustine inspectia speciala la clasa din cadrul concursului de titularizare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Profesorii care vor să predea în grădinițe vor avea în formarea inițială pentru licență 26 de examene și 17 colocvii, 15% practică pedagogică, adică până la 10 ore pe săptămână în anul al III-lea și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru, potrivit planului de învățare

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Educație timpurie” a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe lângă disciplinele consacrate, viitorii profesori vor studia materii…
Vezi articolul
Olimpiada Balcanică de Matematică 2025

România este pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică 2025, cu patru medalii de aur și două de argint. Profesorul coordonator Cătălin Gherghe: Toți elevii noștri au luat punctaj maxim la primele trei probleme, lucru rar întâlnit

România a obținut locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică de Matematică 2025, desfășurată între 25 și 30 aprilie la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, potrivit datelor transmise de coordonatorii…
Vezi articolul

Drepturile de autor nu pot fi folosite în școli pentru a împiedica părinții să afle ce li se predă copiilor la orele de educație sexuală – ministrul britanic al Educației, în controversa lecțiilor despre sexualitate în liceele din Anglia

O serie de controverse legate de materia predată în cadrul educației sexuale în școlile din Anglia, apărute la începutul anului și puse pe seama intereselor politice ale celor care le-au…
Vezi articolul

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul