Vaccinarea prioritară a profesorilor – amânată cel mai probabil cu până la două săptămâni – notă a Comitetului pentru vaccinare

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
“Vaccinarea prioritară a personalului din învățământ se amână pentru o dată care va fi anunțată (cel mai probabil amânarea va fi de maxim două săptămâni”, arată un document transmis DSP-urilor din toată țara de către Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2, document obținut de EduPedu.ro. Amânarea fusese anunțată marți, fără detalii, de coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Nota transmisă de Comitetul pentru vaccinare către DSP-uri face referire la verificarea numărului de doze de vaccin necesare la nivel local, reprogramarea persoanelor cu funcții esențiale, “prin grija STS”, începând cu data de 28 ianuarie pentru data de 8 februarie, reprogramări în ordinea programărilor inițiale, precum și la includerea vaccinului Moderna în campania de vaccinare, din 1 februarie.

  • Referirea la vaccinarea personalului din învățământ este ultima pe lista de măsuri incluse în informarea citată.
Pasaj din nota Comitetului de vaccinare catre DSP-URI

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat marți amânarea vaccinării prioritare a profesorilor, din cauza numărului insuficient de doze disponibile, el spunând că “am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale”.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că s-ar fi vaccinat deja 6.000 de angajați din învățământ, iar 80.000 de cadre didactice ar fi programate pe platforma de vaccinare. Vineri, când a insistat că profesorii vor începe să fie vaccinați prioritar, înainte de data de 8 februarie, el a afirmat: „Am deplină încredere că cei care sunt în măsură să organizeze campania de vaccinare vor identifica soluția prin care personalul din învățământ, îndeosebi cel care lucrează nemijlocit cu elevii și studenții, va fi vaccinat prioritar. Modalitatea tehnică în care acest lucru se va face, fără a afecta niciuna dintre programările deja făcute până acum, sunt convins că va fi identificată și procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie.”

Photo 196859326 © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


3 comments
  1. Amânare cu 2 săptămâni față de ce termen? „înainte de data de 8 februarie”? Ce decizie stupidă, luată de niște inapți. Calculați cu câți elevi, potențiali purtători de virus, chiar și asimptomatici, intră în contact un profesor într-o zi. Probabilitatea de infectare e enormă.

    Nu e destul pentru prioritizarea profesorilor la vaccinare / amânarea deschiderii școlilor până când această prioritizare e posibilă?

    În plus, ce se întâmplă cu profesorii care s-au programat deja la vaccinare, și au prins loc abia prin martie, după chiar și aproape 2 luni de contact cu elevii. Vor fi reprogramați? Sunt atâtea întrebări la care guvernarea nu este capabilă să răspundă.

  2. Hopa! Zece zile devin 2 saptamani… Mari mincinosi si nesimtiti mai sunteti! Eu propun sa nu ne mai vaccinam, doar nu o sa murim toti, si daca murim, oricum, in romanika scoala nu isi mai are rostul… Toti scuipa pe ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Termenul de încheiere a mediilor pe Semestrul I, prelungit cu „o lună-două”, dacă sunt prea mulți elevi cărora nu le pot fi încheiate mediile din cauza lipsei accesului la școala online, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu

Termenul de încheiere a mediilor pe Semestrul I ar putea fi prelungit peste cel prevăzut acum în Regulamentul de Funcționare a Școlilor, cu „o lună-două”, dacă sunt prea mulți elevi…
Vezi articolul

Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni

„SustenAbilitate 2.0” este primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate, potrivit celor de la EFdeN. Organizația anunță că la Colegiul…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu: Este evident că am avut o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluții ca să acoperim suma. Noua lege a salarizării o să vină cu reguli de performanță. Nu înseamnă numai măriri de salariu

„Este evident că am avut o problemă, o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluțiile ca să acoperim această sumă. Impactul bugetar este de 2 miliarde, 2…
Vezi articolul