Telescopul James Webb a detectat galaxii străvechi masive, o descoperire care ar putea pune sub semnul întrebării actualele reguli ale cosmologiei

280 de vizualizări
Foto: fillvlad – Pexels.com
Telescopul spațial James Webb a detectat ceea ce par a fi șase galaxii antice masive, a căror existență ar putea da peste cap teoriile actuale ale cosmologiei, scrie The Guardian, conform G4Media.ro.

Obiectele datează dintr-o perioadă în care universul avea doar 3% din vârsta sa actuală și sunt mult mai mari decât se presupunea că ar fi fost posibil pentru galaxii atât de timpurii după Big Bang. Dacă se confirmă, descoperirile ar pune sub semnul întrebării înțelegerea oamenilor de știință cu privire la modul în care s-au format cele mai timpurii galaxii.

„Aceste obiecte sunt mult mai masive decât se aștepta oricine”, a declarat Joel Leja, profesor asistent de astronomie și astrofizică la Penn State University și coautor al studiului. „Ne așteptam ca în acest moment să găsim doar galaxii mici, tinere, bebeluși, dar am descoperit galaxii la fel de mature ca și a noastră în ceea ce se înțelegea anterior ca fiind zorii universului”, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Poate unii adepți ai materialismului științific vor afla cu această ocazie că Teoria Big-Bang (formulată de savantul George Lèmetre- preot catolic, prieten cu Einstein) nu este decât o teorie.

    Universul este incognoscibil pentru om, cu toată inteligenţa artificială suport pe care o folosește!

    Omul vede doar efectele Creației și nu poate pricepe Cauza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii vor folosi inteligența artificială oricum, mai bine îi ajuți să o folosească în mod corect, nu să o folosească pe post de psiholog / Copiii noștri am dorit să fie nativi digital, acum dorim să fie nativi AI – Toomas Hendrik Ilves, fost președinte al Estoniei, țară care mizează pe folosirea noilor tehnologii în educație

Inteligența artificială reprezintă „un alt salt” pentru educația din Estonia, după cel realizat începând din anii ’90, când această țară și-a asumat un rol de pionierat pentru folosirea instrumentelor digitale…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul