Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor, despre sprijinirea studenților români în străinătate: Orice susținere pentru studenți e bună dacă e ghidată de echitate și de o „politică academică deșteaptă, ce include obligatoriu excelența”

[jp_post_view]
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei
Foto: captură – EBS Radio
Orice sprijin pentru studenți “este bun dacă este ghidat de două valori” – echitatea, respectiv “o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența”, consideră Daniel David, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR). Acesta a apreciat, pentru Edupedu.ro, că proiectul guvernamental de a sprijini financiar tinerii care studiază afară “nu este o idee rea, dar trebuie gândită bine, ca să fie implementată bine și cu consecințe pozitive, pentru că putem avea o idee bună care să fie implementată prost, cu consecințe negative”.

Daniel David, președinte CNR și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru Edupedu.ro:

  • “Orice mod de susținere a studenților este bun dacă este ghidat de două valori: să existe o componentă de echitate, respectiv să aibă în spate o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența. Spre exemplu, prin prisma valorii de echitate, trebuie gândit în ce măsură sunt dezavantajați studenții din țară. Prin prisma calității politicii academice, eu aș susține studenți care doresc să studieze în programe care se află, în ranking-urile internaționale după domenii, mult peste ce avem în țară, pentru că altfel ar părea că statul nu are încredere în propriile universități și în programele pe care le susține în țară. Dacă specializarea X este în ranking-ul internațional mult peste ce există în țară – și trebuie definit acest “mult” cu atenție -, putem să ne gândim la acest lucru, mai ales în domenii de interes pentru țară. În sinteză, nu este o idee rea, dar trebuie gândită bine ca să fie implementată bine și cu consecințe pozitive, pentru că putem avea o idee bună care să fie implementată prost, cu consecințe negative.”
Citește și: 
Trei organizații ale elevilor și studenților critică proiectul guvernului de a-i sprijini financiar pe cei care vor să studieze în străinătate: o soluție “falsă și nefundamentată”
Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține proiectul guvernului de a sprijini financiar studiile tinerilor români în străinătate, proiect calificat de prorectorul UVT drept un “credit populist”
Întoarcerea studenților din străinătate nu ține de un credit populist, ci de ce se întâmplă aici. Oamenii vor un sistem de sănătate solid, un sistem de educație echitabil și performant, servicii publice prompte – Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara
Guvernul ar putea finanța studiile pentru tinerii care vor să învețe în străinătate. Absolvenții care se întorc în țară nu ar mai fi nevoiți să returneze banii

Amintim că săptămâna trecută un comunicat anunța că tinerii care vor să studieze în străinătate ar putea primi un sprijin financiar din partea statului pe care nu vor fi nevoiți să-l returneze dacă se întorc să lucreze în România, potrivit unui proiect la care lucrează autoritățile – detalii despre proiect aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Admiterea la liceu, schimbată de Ministerul Educației fără niciun anunț. Anul viitor, primul criteriu de departajare va fi media din gimnaziu, nu nota de la limba română, cum a fost anul acesta – proiect

Media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere la liceu 2024, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Este vorba despre ordinul privind organizarea…
Vezi articolul

Psihoterapeut: La început, nouă, părinților, ni se pare interesant că a învățat copilul să-și caute singur pe youtube. Ei bine, n-a învățat, se creează dependența asta de gest, de lumină. Copilul ajunge să nu știe să spună că îi e sete

„În momentul în care apare această dependență de ecrane, observăm că al nostru copil mănâncă doar dacă are acel ecran în fața lui”, a spus Monica Dobre, psihoterapeut, pentru TVR…
Vezi articolul

Jurnalista Emilia Șercan, despre hotărârea Comisiei de Etică a ASE în cazul acuzațiilor de plagiat aduse lui Mircea Geoană: O decizie „mizerabilă” / Comisia „se face că nu vede grosul plagiatului”

Jurnalista Emilia Șercan, cea care a lansat acuzația de plagiat la adresa secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană, printr-un articol publicat în Pressone.ro, califică drept „mizerabilă” decizia exprimată de…
Vezi articolul