Întoarcerea studenților din străinătate nu ține de un credit populist, ci de ce se întâmplă aici. Oamenii vor un sistem de sănătate solid, un sistem de educație echitabil și performant, servicii publice prompte – Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara

373 de vizualizări
Octavian Mădălin Bunoiu / Foto: Facebook.com
Mădălin Bunoiu, prorectorul Universității de Vest din Timișoara, critică dur inițiativa anunțată de consilierul de stat Mara Mareş ca studiile tinerilor români care vor să învețe în străinătate să fie finanțate de guvernul României. „Este excepțional că mulți români merg să studieze în străinătate, și eu sunt unul dintre ei, însă întoarcerea acasă nu ține de agățarea de un credit populist, ci de ce se întâmplă aici, la noi”, spune profesorul, care este și membru în consiliul agenției de credite pentru studenți.

„Cum pot oare califica dorința de a ieși în față cu orice preț a unei domnișoare, fost parlamentar, care acum ceva vreme dorea să introducem în România bacalaureatul internațional (care există, bine-merci, și funcționează în România de peste 10 ani), iar acum, nici mai mult, nici mai puțin vrea ca statul român să finanțeze studiile tinerilor români în străinătate (mă rog, în ideea returnării finanțării dacă nu se întorc în România etc.)”, spune Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, responsabil cu strategia academică și relația cu studenții.

Reacția integrală a lui Mădălin Bunoiu, prorector Universitatea de Vest din Timișoara, conferențiar doctor la Facultatea de Fizică (sursa):

„Dacă ‘politicienii spun lucruri trăznite’ ar fi o emisiune umoristică ar fi bine, ne-am distra cu toții. Parteta proastă e că ei nu numai că spun, dar vor să și facă astfel de lucruri… Cum pot oare califica dorința de a ieși în față cu orice preț a unei domnișoare, fost parlamentar, care acum ceva vreme dorea să introducem în România bacalaureatul internațional (care există, bine-merci, și funcționează în România de peste 10 ani), iar acum, nici mai mult, nici mai puțin vrea ca statul român să finanțeze studiile tinerilor români în străinătate (mă rog, în ideea returnării finanțării dacă nu se întorc în România etc.).

Ar fi fost bine ca înainte de a face o astfel de propunere să se fi gândit / documentat măcar asupra a patru aspecte:

  1. În România funcționează ACBS (Agenția de Credite și Burse pentru Studenți) care ar trebui să aibă, conform denumirii, un astfel de obiectiv – să ofere credite pentru studenții români; politicienii noștri nu au fost preocupați de acest aspect și nu au dat soluții agenției în acest sens.
  2. Nu există niciun instrument de creditare, susținut desigur de statul român (așa cum se întâmplă în atâtea state, Anglia fiind cel mai bun exemplu), pentru a-i sprijini pe studenții români să-și facă studiile în România (nu doar prin finanțarea locului la studii, ci și a costurilor aferente vieții de student).
  3. Nu am văzut nicio analiză detaliată vizavi de practicile europene în domeniu (care sunt statele care își finanțează, și cum, proprii cetățeni să studieze în străinătate).
  4. Nu am văzut, de asemenea, nicio analiză a ceea ce s-a întâmplat cu tinerii români finanțați de statul român să studieze la universități foarte bune din străinătate și care trebuiau să se întoarcă și să lucreze în administrația centrală.

Ca să ne fie foarte clar, motivele și cauzele pentru care românii și-au părăsit țara au fost generate chiar de voi, „politicienii care au făcut lucruri trăznite” timp de 30 de ani.

Este excepțional că mulți români merg să studieze în străinătate, și eu sunt unul dintre ei, însă întoarcerea acasă nu ține de agățarea de un credit populist, ci de ce se întâmplă aici, la noi, la firul ierbii: oamenii vor un sistem de sănătate solid, un sistem de educație echitabil și performant, servicii publice prompte și de calitate – ori astea sunt zonele unde voi, politrucii, ați dat chix pentru că, vai, ce surpriză, ai nevoie și de cunoștințe ca să poți face ceva bun.”

Citește și:
Guvernul ar putea finanța studiile pentru tinerii care vor să învețe în străinătate. Absolvenții care se întorc în țară nu ar mai fi nevoiți să returneze banii
Trei organizații ale elevilor și studenților critică proiectul guvernului de a-i sprijini financiar pe cei care vor să studieze în străinătate: o soluție “falsă și nefundamentată”
EXCLUSIV Culmea copiatului: Doi președinți de asociații studențești, eliminați din examenul pentru intrarea în corpul evaluatorilor calității universităților (ARACIS), pe motiv de fraudă. Cei doi studenți spun că e vorba despre o coincidență
Scandalul șefilor asociațiilor de studenți eliminați din examen pentru copiat. Costreie, consilier al premierului: I-am cerut lui Robert, liderul LSRS, să se retragă din funcția publică pe care o deține la cabinetul meu
PSD propune ca ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în conducerea agenției care auditează universitățile, după ce liderii acestora au fost eliminați pentru copiat din examenul de intrare în ARACIS


1 comment
  1. Va multumesc pentru implicarea Universității de Vest din Timișoara în pregătirea elevilor pentru susținerea examenului de bacalaureat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Locul de muncă, ocupația sau profesia părinților nu vor mai fi cerute de profesorii diriginți și de învățători și nici nu vor mai fi trecute în catalogul clasei, anunță Ministerul Educației

Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației către…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Reprezentanții profesorilor, mințiți în față de reprezentanții Ministerului Educației că aplicația de salarizare EduSal ar fi permis mereu plata sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă / Luna trecută, Tribunalul Hunedoara a obligat Ministerul Educației să actualizeze aplicația exact pentru ca acest spor să poată fi calculat

Reprezentanții Ministerului Educației au transmis sindicatelor profesorilor că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ „a permis și permite și la momentul actual plata” sporului pentru condiţii de muncă periculoase…
Vezi articolul

VIDEO Cum să realizezi proiecte finanțate din bani europeni pentru școli. Ministerul Educației desfășoară un curs de formare. Ștefania Manea, secretar de stat: Vom încerca să identificăm resursele astfel încât un număr cât mai mare de profesori și de angajați ai inspectoratelor școlare să beneficieze

Ministerul Educației desfășoară în prezent un program de formare a profesorilor pentru accesarea de fonduri europene de către școli, cu experți de la Banca Mondială. Programul ar urma să fie…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu: România trebuie să facă din educația financiară o disciplină bine structurată, atractivă și accesibilă tuturor elevilor, de la cele mai fragede vârste. Trebuie să investim și în formarea profesorilor, să dezvoltăm materiale didactice moderne și să colaborăm cu sectorul privat pentru a aduce în școli resurse practice și relevante

Educația financiară să fie „o disciplină bine structurată, atractivă și accesibilă”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la Forumul Educației Financiare organizat la Banca Națională a României pe 11 aprilie, de…
Vezi articolul