A fost descoperit capul statuii din marmură a lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei

[jp_post_view]
Foto: MIBACTmolise / Facebook
Capul unei statui din marmură a lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei, veche de 2.000 de ani, a fost descoperit în Isernia, un oraş din regiunea italiană Molise, informează CNN, citată de News.ro.

Arheologul Francesco Giancola a făcut descoperirea în timpul lucrărilor de restaurare a unui zid medieval care s-a prăbuşit din cauza inundaţiilor din 2013. El a fost desemnat să supervizeze lucrările şi a declarat pentru CNN că nu se aştepta la o descoperire atât de importantă.

„În timpul excavaţiilor în spatele zidului, mi-am dat seama că pământul începea să îşi schimbe culoarea. Aşa că am început să săpăm cu grijă şi a apărut o bucată de marmură. Am văzut imediat că era un cap pe care l-am recunoscut ca fiind al unei statui a lui Augustus, după păr, formă şi tăietura ochilor”, a explicat el.

Giancola a chemat autorităţile, pe primarul localităţii şi Ministerul Patrimoniului Cultural.

Capul, cu o înălţime de 35 de centimetri, datează din perioada anilor 20 – 10 î.e.n., potrivit Mariei Diletta Colombo, arheolog la departamentul regional al Ministerului.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro

Atelierele Școala din Viitor pentru profesorii de gimnaziu – aplicații practice și conținut multimedia pentru o multitudine de discipline / VIDEO

Conferința națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România, organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

Dezbaterea Edupedu.ro – World Vision România

Care este viitorul educației digitale? Daniel David, rector UBB și președintele Consiliului Rectorilor, și Mircea Miclea, fost ministru al Educației, discută marți, LIVE de la 15:50, despre digitalizare și formarea în universitate a viitorilor profesori

Educația digitală: cum trebuie să arate planul digitalizării învățământului? Ce competențe vom dezvolta, la ce nivel de studii și cum vom face formarea profesorilor? De ce educația digitală nu înseamnă…
Vezi articolul

O comisie de anchetă pentru abuzurile asupra minorilor ar putea fi înființată la Senat, spune vicepreședintele forului, Alina Gorghiu: Știți că în momentul acesta, dacă un profesor săvârșește acte sexuale sau hărțuiește un elev este în continuare la catedră? Proiectul zace undeva în sertarele Camerei Deputaților

O comisie de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale va fi înfiinţată la Senat, fiind deja strânse semnăturile necesare în acest sens, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului,…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Atunci când opțiunile sunt largi, una dintre opțiuni poate să fie să nu schimbi nimic. Dar eu nu cred că o asemenea opțiune a unei școli va veni fără urmări

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, referitor la proiectele de planuri-cadru 2025, că „atunci când opțiunile sunt largi, una dintre…
Vezi articolul

Un student din Braşov a creat „profesorul online”, care folosește inteligența artificială: Memorează cărțile din programă, selectează subiectele pentru examen, susține testul și trimite mail cu rezolvările, după examen

Creat de un student din Braşov: „Profesorul online” este un soft care îți selectează subiectele pentru examen și nu te lasă să trişezi, anunță Bună Ziua Brașov. Fabian Pavel Velicea este…
Vezi articolul