A fost descoperit capul statuii din marmură a lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei

16.885 de vizualizări
Foto: MIBACTmolise / Facebook
Capul unei statui din marmură a lui Octavian Augustus, primul împărat al Romei, veche de 2.000 de ani, a fost descoperit în Isernia, un oraş din regiunea italiană Molise, informează CNN, citată de News.ro.

Arheologul Francesco Giancola a făcut descoperirea în timpul lucrărilor de restaurare a unui zid medieval care s-a prăbuşit din cauza inundaţiilor din 2013. El a fost desemnat să supervizeze lucrările şi a declarat pentru CNN că nu se aştepta la o descoperire atât de importantă.

„În timpul excavaţiilor în spatele zidului, mi-am dat seama că pământul începea să îşi schimbe culoarea. Aşa că am început să săpăm cu grijă şi a apărut o bucată de marmură. Am văzut imediat că era un cap pe care l-am recunoscut ca fiind al unei statui a lui Augustus, după păr, formă şi tăietura ochilor”, a explicat el.

Giancola a chemat autorităţile, pe primarul localităţii şi Ministerul Patrimoniului Cultural.

Capul, cu o înălţime de 35 de centimetri, datează din perioada anilor 20 – 10 î.e.n., potrivit Mariei Diletta Colombo, arheolog la departamentul regional al Ministerului.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul britanic, avertisment asupra influenței toxice a rețelelor sociale. Keir Starmer a dat exemplu în Parlament serialul „Adolescence”: Avem o problemă în creștere / Violența comisă de tineri este abominabilă

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, a declarat că este necesar ca Parlamentul și alte autorități să intervină în fața „unei probleme emergente și în creștere”, evidențiată de noul serial de televiziune…
Vezi articolul

Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevi și profesori, cu excepția claselor terminale / Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, transmite Ministerul Educației

Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a zi, a…
Vezi articolul

BREAKING Rezultatele finale ale repartizării în liceele militare 2023 au fost publicate. Cea mai mare medie de admitere este 9.98, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, unde rata de promovare la Bac 2023 a fost de 100%

Ministerul Educației a publicat astăzi, 10 iulie 2023, rezultatele finale ale repartizării în liceele militare, pe admitere.edu.ro. Listele cu elevii admiși în liceele militare cuprind mediile de admitere și colegiile…
Vezi articolul