A doua sesiune a Evaluării Naționale s-ar putea suprapune cu Admiterea la Liceu

[jp_post_view]
Foto: Freepik.com
A doua sesiune a Evaluării Naționale s-ar putea suprapune cu Admiterea la Liceu, potrivit calendarelor anunțate sau publicate de ministerul Educației. Este vorba despre sesiunea de examene anunțată de președintele Klaus Iohannis, pe care ar trebui să o susțină absolvenții de clasa a VIII-a care din modive medicale sau din cauza carantinei ori izolării impuse de autorități nu pot ajunge în prima sesiune a Evaluării Naționale.

Așa cum a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, probele de examen din sesiunea specială vor avea loc în perioada 29 iunie – 1 iunie după următorul calendar:

  • 29 iunie – proba scrisă la limba și literatura română
  • 30 iunie – proba scrisă la matematică
  • 1 iulie – proba scrisă la limba și literatura maternă

Dacă această sesiune specială este organizată după modelul primei sesiuni, atunci afișarea rezultatelor ar trebui să aibă loc pe 3 sau pe 6 iulie. După care ar urma o zi sau două pentru contestații, apoi alte două zile pentru recorectarea lucrărilor contestate și afișarea rezultatelor finale. Aceste proceduri ar ajunge astfel până în jurul datei de 9 iulie.

Admiterea la liceu ar trece la acel moment, potrivit calendarului oficial, de etapa completării fișelor de înscriere, iar pe 10 iulie este programată repartizarea compuretizată.

Care ar fi consecințele?

În cazul în care elevii participanți la a doua sesiune nu ar mai avea timp să se înscrie la admiterea la liceu, aceștia nu ar mai putea opta pentru toate locurile dispobibile oferite de școli pentru anul 2020-2021.

Cine vor fi candidații la sesiunea specială a Evaluării Naționale?

Ministrul Monica Anisie a spus că vor fi „numai cei copii care se află în imposibilitatea de a susține acest examen, fie că sunt bolnavi, în carantina, fie că sunt în izolare sau au temperatura 37,3 în momentul în care se prezintă la sesiunea clasică”.

Iată porțiunea de calendar de Admitere la liceu care s-ar putea suprapune cu sesiunea specială de Evaluarea Națională:

2 – 6 iulie 2020 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care
doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

2 – 6 iulie 2020 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

3 – 7 iulie 2020 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

7 iulie 2020 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

8 iulie 2020 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

9 iulie 2020 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați înscriși în mai multe județe, candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională 9 iulie 2020

Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

10 iulie 2020 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021

Reamintim că Președintele Klaus Iohannis a anunțat că “Evaluarea va avea o a doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi sau izolați sau carantinați” în perioada în care se desfășoară examenele în mod normal. Această a doua sesiune de Evaluare Națională va începe în 29 iunie.

Foto: Freepik.com


1 comment
  1. Sperăm că se va schimba calendarul înscrierii la liceu și cât mai repede posibil. Mai sunt doar 2 săptămâni pana la EN. Altfel unde este egalitatea de șanse?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Mediile din clasele V-VIII, eliminate din calculul mediei de admitere la liceu 2023, anunță Sorin Cîmpeanu, cu o săptămână înainte ca elevii vizați de schimbare să înceapă clasa a VIII-a

Modificare majoră pentru admiterea la liceu 2023, anunțată pe Facebook de ministrul Educației. Acesta a scris într-un mesaj pe rețeaua de socializare că „a fost eliminată media claselor V-VIII din…
Vezi articolul

Mircea Bertea: Profesorii de română și matematică sunt niște zei. Dacă o disciplină nu este inclusă în examen, este automat considerată neimportantă, iar profesorul respectivei materii își pierde motivația

„Profesorii de română și matematică sunt niște zei în sistem, pentru că disciplinele lor sunt relevante pentru examene. Sunt solicitați, dau meditații, iar unii ajung să aibă o situație materială…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, trimisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail – document

Procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2024 a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2023. Subiecte și bareme la limba și literatura română și matematică din județul Bacău. Pentru Subiectul B. 1., la care se cerea numărul diftongilor dintr-o propoziție, răspunsul corect este 4 diftongi

Elevii din clasa a VIII-a din județul Bacău au susținut pe 13 și 14 februarie probele scrise la Limba și literatura română și Matematică din cadrul simulării județene a Evaluării…
Vezi articolul