A fost lansată Platforma de sprijin pentru ajutorarea refugiaților ucraineni din România / Aplicația integrează iniţiativa Guvernului „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!

396 de vizualizări
Reprezentanţii Guvernului, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai „Code for Romania” au anunţat, vineri, lansarea unei Platformei de sprijin ce integrează iniţiativa Guvernului „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult!”, informează Agerpres, citat de G4Media.ro.

Noua platformă poate fi accesată, începând din 11 martie, la adresa www.dopohoma.ro, fiind accesibilă şi pe site-ul Guvernului României, şi are funcţionalităţi avansate de conectare a resurselor colectate la nevoile refugiaţilor din Ucraina, a precizat, într-o conferinţă de presă, consilierul de stat în cancelaria prim-ministrului, Mădălina Turza.

„Grupul de coordonare a asistenţei umanitare de la nivelul Cancelariei a asigurat, în toată această perioadă, dialogul la nivel strategic cu organizaţiile din societatea civilă, din perspectiva felului în care se organizează în teren, la punctele de trecere a frontierei, dar şi din perspectiva felului în care noi, ca Guvern, le putem sprijini eforturile. De asemenea, preluăm de la societatea civilă toate propunerile de măsuri de politică publică şi încercăm să deblocăm acele situaţii care apar punctual în teren, la nivel local sau central. Astfel, tot la nivelul grupului de coordonare de la nivelul Cancelariei am putut operaţionaliza numerele 112 şi 119, cu sprijinul STS, în limba ucraineană pentru refugiaţii din România şi au fost promovate măsuri de prevenire a traficului de persoane la nivelul punctelor de trecere a frontierelor. Suplimentar, asigurăm legătura cu donatori internaţionali şi cu misiuni diplomatice”, a adăugat Mădălina Sturza.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a arătat că, prin eforturile susţinute ale Cancelariei, împreună cu DSU şi reprezentanţi ai societăţii civile, vor fi operaţionalizate două platforme oficiale de management de resurse şi administrare de spaţii de cazare.

„Vorbim de platforma numită „Un acoperiş” şi cealaltă numită „Sprijin de urgenţă”. „‘Un acoperiş’ este o soluţie de identificare de spaţii de cazare pentru a ajuta migranţii care ajung în România şi au nevoie de ajutor imediat. (…) „Sprijin de urgenţă” este un sistem integrat de management al resurselor pe care societatea civilă şi persoanele fizice şi juridice le pot aduce pentru a ajuta în situaţiile critice”, a explicat Arafat.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Oare cum putem recupera, dacă mai putem, bunul-simț economic sau libertatea comerțului în esență – premise indispensabile pentru business și prosperitate? Evident, răspunsul nu poate face abstracție de atașamentul onest al decidenților și al publicului față de educația economică

Nevoia urgentă de consolidare a alfabetizării financiare în România și importanța unui cadru instituțional solid care să susțină acest efort, a fost apelul viceguvernatorului Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu,…
Vezi articolul

Cum ajungi profesor de biologie, conform proiectului legii educației. Ligia Deca: Dacă până acum era suficient modulul psihopedagogic și un program de licență în domeniu, acum introducem masteratul didactic de un an cu o bursă egală cu salariul mediu pe economie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se modifică în formarea profesorilor pentru învățământul preuniversitar, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde se discută proiectul legii învățământului superior, astăzi,…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre sălile de clasă de la Liceul Dimitrie Bolintineanu au fost afectate de suflul exploziei din sectorul 5. Sunt fisuri și la casa scării elevilor, iar zidul unei clase, afectat, potrivit ISMB / Aproximativ 800 de copii erau în școală și au fost evacuați

Suflul exploziei produse în această dimineață la un bloc din cartierul calea Rahovei a afectat 15 săli de clasă ale liceului Dimitrie Bolintineanu, la casa scării elevilor sunt fisuri iar…
Vezi articolul

Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești

Ana și Victor, doi elevi de clasa a X-a, respectiv a XI-a, au povestit din experiența lor despre Evaluarea Națională, cum și-au ales liceele în etapa de Admitere și cum…
Vezi articolul