A început Târgul internațional de carte Gaudeamus 2025. Până duminică, 7 decembrie, vor fi lansări de carte, ateliere pentru copii, discuții cu autori români – intrare gratuită  

532 de vizualizări
Târgul de carte Gaudeamus 2024 / Foto: Edupedu.ro
Târgul de Carte Gaudeamus a început miercuri, 3 decembrie și se va încheia duminică, 7 decembrie, la Pavilionul B2 Romexpo. Intrarea este gratuită. Evenimentul, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, reunește peste 180 de standuri și 600 de evenimente editoriale. „Vizitatorii vor avea acces la prezentări de carte, proiecte editoriale, dezbateri, întâlniri cu scriitori și sesiuni de autografe”, potrivit comunicatului de presă.

Deschiderea oficială a ediției are loc miercuri, 3 decembrie, la ora 12.00, la standul Radio România din incinta târgului. Târgul va fi deschis în perioada 3 – 7 decembrie, zilnic între orele 10.00 și 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Zilnic vor fi lansări de carte, pentru copii în special cu tematica Crăciun, sesiuni de autografe, activități pentru copii care să îi încurajeze să citească, lansări de reviste, discuții cu autori români și ateliere pentru copii.

Președintele de onoare al ediției va fi Sabina Fati, cunoscută jurnalistă, scriitoare
și analistă de politică externă.

„Vor fi peste 180 de participanți: edituri, agenții de difuzare de carte românească și străină, edituri universitare și instituții de învățământ superior, distribuitori de muzică și o gamă foarte bogată și variată de jocuri educative și peste 600 de evenimente editoriale care se vor desfășura atât în cele șase spații amenajate în incintă, cât și la standurile participanților”, potrivit comunicatului de presă.

„Expoziția „Iulia Hasdeu, un copil genial” (spațiul de evenimente Mircea Nedelciu), este un proiect găzduit de Târgul de Carte Gaudeamus, prin care Arhivele Naționale ale României își propun o reconstituire a personalității Iuliei Hasdeu pe baza caietelor școlare și a corespondenței cu B.P. Hașdeu în perioada anilor de studii la Paris, a operelor sale publicate postum și a transcrierilor din timpul ședințelor de spiritism inițiate de tatăl îndurerat, în încercarea de a regăsi spiritul fiicei sale pierdute prematur.

La Arhivele Naționale se găsesc multe din mărturiile activității școlare a Iuliei Hasdeu, pe care tatăl său le-a păstrat, corespondența dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu și cele două Iulii (mama și fiica, aflate la Paris), caietele care conțin piesele ei de teatru presărate cu numeroase schițe scenografice și chipuri de personaje. Se păstrează, de asemenea, manuscrise ale ședințelor de spiritism la care acesta participa și prin care căuta să comunice cu spiritul fiicei dispărute.

Selecția de documente și fotografii propuse publicului prin acest proiect surprinde etape din evoluția Iuliei Hasdeu, adolescenta genială motivată să învețe în mod asiduu pentru a fi cea mai bună din clasa ei, dar, în același timp, spune și alte povești; una ar fi cea a copilei care resimte acut dorul față de tatăl rămas acasă și conștientizează eforturile financiare pe care le implică șederea ei la Paris, o alta ne-o înfățișează pe eleva care își exersează imaginația prin fragmentele de proză sau schițele care împânzesc caietele ei de teme”, potrivit comunicatului de presă al organizatorilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 21% dintre elevii din liceele cu profil agricol au participat la stagii de practică în cadrul unor parteneriate cu companii private în perioada 2020-2022 – raport / Școlile au nevoie de ajutor masiv pentru a încheia parteneriate pentru stagii de practică

Puțin peste un sfert dintre elevii care învață la un liceu cu profil agricol, 21%, au făcut stagii de practică la companii private, în perioada 2020-2022, arată un raport privind…
Vezi articolul

„Avem o criză de profesori”. Secretarul de stat Sorin Ion, apel la studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB să se angajeze în Învățământ: Salariile nu mai sunt chiar atât de mici. Veți avea satisfacții pe care cu siguranță în alt domeniu nu le veți găsi

Studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) au fost îndemnați de secretarul de stat din ministerul Educației Sorin Ion să…
Vezi articolul

Marea barieră de corali din Australia, în „pericol grav” din cauza valului „marin de căldură”, avertizează oamenii de știință. Reciful a suferit a cincea mare albire în ultimii opt ani

Oamenii de ştiinţă avertizează asupra fenomenului devastator de albire a Marii Bariere de Corali, aflată în largul coastei statului australian Queensland, informează DPA, potrivit Agerpres. Potrivit organizaţiei neguvernamentale locale Climate…
Vezi articolul