Profesorul și criticul literar Virgil Nemoianu a murit la vârsta de 85 de ani, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de Paul Cernat, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității din București. Originar din Banat, Nemoianu s-a remarcat în spațiul academic românesc și internațional ca istoric al ideilor, comparatist și teoretician literar.
- Anunțul profesorului Paul Cernat a fost distribuit pe Facebook și de pagina Facultății de Litere a UB. Despre informație a scris sâmbătă seară și profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland (SUA), pe Putereaacincea.ro.
Potrivit lui Cernat, Nemoianu s-a format în „școala lui Tudor Vianu”, alături de Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu și Toma Pavel. Înainte de emigrarea în Statele Unite, a publicat lucrări precum „Structuralismul”, „Simptome”, „Calmul valorilor” și „Utilul și plăcutul”, care conturează începuturile unei perspective critice proprii, denumită ulterior „critică simptomatologică”.
După stabilirea în SUA, Nemoianu a obținut vizibilitate în spațiul academic occidental și a fost redescoperit în România post-1989. Cărțile sale de referință includ teza de doctorat „Microarmonia. Dezvoltarea și utilizarea modelului idilic în literatură (California, 1971)”, „The Taming of Romanticism” („Îmblânzirea romantismului”) și volumul „The Theory of the Secondary. Literature, Progress and Reaction”, considerat de Paul Cernat „capodopera lui teoretică”.
Acesta mai notează că Nemoianu „a fost un aderent tîrziu, dar important, al Cercului Literar de la Sibiu”, iar monografia „Surîsul abundenței”, dedicată lui Ștefan Augustin Doinaș, reflectă această afiliere. A susținut numeroase conferințe în România, în special la New Europe College, la Asociația de Literatură Generală și Comparată și la Facultatea de Litere a UB, fiind interesat de teme precum modelul idilic și raportul universalism-particularism.
După 1989, a introdus în spațiul intelectual românesc conceptul de „bătălie canonică”, iar ulterior a dezvoltat idei precum „canonul ospitalier” sau „triumful imperfecțiunii”. Cernat consideră că teoriile sale sunt „modele de complexitate tolerantă și exigentă”. Dintre volumele sale recente sunt amintite România și liberalismele ei – atracții și împotriviri, Tradiție și libertate și Jocurile divinității – gîndire, libertate și religie la sfîrșit de mileniu.
„Cea mai reușită parte din Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu e greu de imaginat fără contribuția lui VN (imposibil de citat la noi imediat înainte de 1989)”, scrie Paul Cernat. Acesta subliniază și faptul că Nemoianu „n-a fost un intelectual comod”, dar că „cuvintele sale au cîntărit întotdeauna greu, cu o eficiență pedagogică seducătoare – și convingătoare”.
Raluca Pantazi
Redacția
R.P.
