A murit scriitorul britanic John le Carré, maestru al romanului de spionaj

107 vizualizări
John le Carre – Foto: Twitter/Jonny Geller
Maestru britanic al romanului de spionaj, John le Carré, care a vândut peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume, a murit la vârsta de 89 de ani din cauza unei pneumonii, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Cu mare tristeţe trebuie să anunţ că David Cornwell, cunoscut în lume sub numele John le Carré, a decedat după o scurtă boală (fără legătură cu COVID-19) în Cornwall sâmbătă seară, 12 decembrie 2020. Avea 89 de ani”, a declarat agentul său, Jonny Geller, CEO al grupului Curtis Brown, într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul acestei agenţii artistice cu sediul la Londra. Scriitorul a lăsat în urmă soţia şi patru copii.

John le Carré a scris 25 de romane şi un volum de memorii, The Pigeon Tunnel (2016). El a vândut în total peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume. S-a inspirat din cariera sa de agent secret, ruinată de agentul dublu britanic Kim Philby care a dezvăluit KGB acoperirea sa, precum şi a numeroşi compatrioţi, împingându-l să demisioneze din MI6 (serviciul de informaţii externe al guvernului de la Londra).

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. RIP. Fan miniseria tv The night manager.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Educație media pentru liceeni: ce își propune acest proiect

BREAKING Ordinul de ministru care introduce testarea standardizată pilot începând cu acest final de an școlar la toate clasele, mai puțin a VIII-a și a XII-a, la limba română și matematică, a fost trimis pentru consultare partenerilor de dialog social – DRAFT

Un document prin care se introduce din acest final de an școlar 2021-2022, evaluarea standardizată pentru clasele I-VII, și IX-XII-a, a fost trimis către partenerii de dialog social: părinți, elevi,…
Vezi articolul

Cercetătorii în neuroștiințe cognitive Andrei Miu și Simina Pițur au lansat primul podcast realizat de oameni de știință români despre modul în care funcționează creierul uman – „Podcastul de Neuroștiințe” / Primul episod poate fi ascultat pe Spotify sau YouTube

Cercetătorii Andrei Miu și Simina Pițur au lansat primul podcast de neuroștiințe realizat de oameni de știință români din acest domeniu, după cum anunță Laboratorul de neuroștiințe cognitive al UBB…
Vezi articolul