A studia în România sau într-o țară străină? VIDEO: Avantaje și dezavantaje, prin ochii unui fost student român în OIanda, care a ales în primul an de facultate să se întoarcă în țară

4.186 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Mulți tineri visează la a studia facultatea în străinătate pentru a avea un viitor mai bun și pentru a scăpa de problemele din România. Însă plecarea la o universitatea din afară poate fi una cu multe provocări, așa cum a fost și pentru Raul Paraschiv, fost student la Universitatea Eindhoven, din Olanda. Acesta a plecat în 2015, însă s-a întors în România un an mai târziu din cauza faptului că i-a fost greu să se adapteze într-o țară atât de diferită față de România, cu o altă cultură.

„Am vrut să plec în străinătate pentru a scăpa de România, de mentalitatea din țara noastră, care mi se părea învechită și pentru că îmi doream studii mai bune. Inițial doream să aleg Politehnica, însă am zis să plec în străinătate, în cazul meu în Olanda, unde am studiat electrotehnică”, spune Raul Paraschiv.

Experiența lui Raul în străinătate a fost una bună, inițial, fiind un început nou, într-un oraș diferit și fără părinți. Însă, s-a dovedit că viața nu era la fel de roz pe cât a părut la prima impresie. Raul nu s-a putut adapta în Olanda din cauza populației care este una rece. Deși în grupa lui erau doar doi olandezi și restul străini, cetățenii erau neprimitori cu străinii, povestește tânărul.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


4 comments
  1. Concluzie: singurul „obstacol” intalnit in Olanda a fost lipsa vietii de noapte pana dimineata (si probabil a betiilor crunte). Penibil. Altii si-ar dori sansa de a studia in strainatate.

  2. Dimpotrivă, olandezii sunt foarte primitori cu străinii și foarte înțelegători cu studenții. Persoana care a încercat să urmeze studiile în această țară ar trebui să facă o introspecție a persoanei sale și apoi să dea vina pe populația pe care a perceput-o ca fiind una ‘rece’.

    1. în articol e și mai interesant. Se vaită că acolo nu se distrau până noaptea târziu ca în România și erau mai potoliți. Mda, prioritățile fiecăruia

  3. E mi-am trimis copii în străinătate. calitatea învățământului romanesc lăsa de dorit. Sistemul e subfinantat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pe educație, întrebată despre interzicerea telefoanelor în școli: Vreți să nu ne mai voteze copiii din Europa? Niciunul dintre noi nu va vedea vreodată lumina zilei. Suntem cu toții dependenți de tehnologie / Suntem obligați să implementăm tehnologii și în educație, pentru a face educația mai atractivă

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pentru a conduce portofoliul ce conține și domeniul educație, a declarat marți la audierile din Parlamentul European că „suntem obligați să implementăm tehnologii și în…
Vezi articolul

Autoritățile publice locale să demareze rapid expertize pentru toate școlile, în vederea consolidării lor pe baza unui calendar asumat – Federația părinților, după ce Ministerul Educației a identificat doar 21 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I, aflate în uz

„Autoritățile publice locale să demareze cu celeritate expertize pentru toate clădirile în care se desfășoară activități educaționale și să dispună măsurile necesare consolidării acestora” solicită Federația Națională a Părinților (FNAP),…
Vezi articolul