Abandonul școlar a afectat mai mult fetele decât băieții în pandemie, mai ales în Europa Centrală și de Est / Impactul social și economic al Covid-19 asupra diferențelor de muncă, remunerație sau educație între femei și bărbați, analizat într-un prim studiu global

353 de vizualizări
Foto © Ronstik | Dreamstime.com
Abandonul școlar, pierderea locului de muncă, nevoia de a munci fără remunerație, precum și violența domestică sunt probleme care, în pandemia Covid-19, au afectat mai mult femeile decât bărbații, potrivit unui studiu global pe tema impactului pandemiei asupra egalității de gen, publicat săptămâna aceasta în The Lancet. Studiul, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Washington (Seattle), indică un regres pentru eforturile de asigurare a egalității de gen în domeniile economic și social, mai ales în țările mai puțin dezvoltate.

Analiza cercetătorilor de la universitatea americană pleacă de la premisa că genul devine un factor semnificativ pentru efectele sociale, economice și de sănătate ale pandemiei. Autorii au folosit, pentru identifica efectele indirecte ale Covid asupra societății, seturi de date acumulate în 2020-2021, la nivel internațional.

Astfel, studiul ajunge la concluzia că probabilitatea abandonării studiilor, din alte motive decât închiderea școlilor, a fost în perioada pandemiei mai mare în rândul femeilor și fetelor decât în cel al bărbaților și băieților. Cele mai mari diferențe de gen, la acest indicator, au fost înregistrate în Europa Centrală, Europa de Est, Asia Centrală și sudul Asiei.

În același timp, în perioada martie 2020-septembrie 2021, pe eșantioanele folosite în bazele de date analizate, era mai probabil ca femeile să declare pierderea sau nesiguranța locului de muncă, în comparație cu bărbații. La nivel global, în septembrie 2021 aproximativ un sfert (26%) din femeile incluse în studiile agregate și care aveau o slujbă la începutul pandemiei își pierduseră locul de muncă.

  • Tot femeile au fost mai afectate decât bărbații de nevoia de a renunța la locul de muncă pentru a avea grijă de alte persoane.
  • Și în perioada analizată era mult mai probabil ca femeile să raporteze o creștere a violenței din motive ce țin de gen, pe parcursul pandemiei.

Autorii studiului apreciază că, din punct de vedere al vaccinării populației lumii împotriva Covid-19, se poate vorbi despre atingerea egalității de gen, dar distribuția inegală a vaccinurilor pe mapamond poate determina o reducere a vaccinării femeilor și, deci, la o creștere a diferențelor și în cazul acestui indicator.

Potrivit studiului:

  • “Impactul pandemiei Covid-19 asupra indicatorilor legați de sănătate sau de indicatori de altă natură și implicațiile asupra diferențelor de gen au fluctuat pe parcursul pandemiei. Acest studiu produce dovezi pentru dezechilibre în ceea ce privește indicatorii de sănătate, sociali și economici, femeile fiind afectate disproporționat din mai multe puncte de vedere. O constatare încurajatoare este aceea că, pe parcursul pandemiei, multe diferențe de gen observate inițial au scăzut considerabil”.

Studiul a fost realizat pe date culese din 193 de țări și în rândul populației indiferent de venituri.

Foto: © Ronstik | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Dragos Iliescu / Foto: Facebook

Psihologul Dragoș Iliescu, despre transformarea profesorilor în funcționari publici: Profesorii sunt supuși unor riscuri psihosociale masive. Dar noile generații au arme teribile pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune

„Profesorii sunt o categorie de angajați care este supusă unor riscuri psihosociale masive”, iar agresivitatea exprimată față de ei este doar cel mai vizibil risc cu care se confruntă, avertizează…
Vezi articolul

Medic dermatolog: Spălatul des pe mâini și dezinfectarea, recomandate pentru protejarea de coronavirus, îndepărtează bariera naturală a pielii împotriva virusurilor și bacteriilor. Să folosim crema de multe ori pe zi / Despre mitul cremelor cu gălbenele și eficiența reală a mănușilor

Este foarte important ca după ce dezinfectăm mâinile să hrănim pielea uscată deja, ca să refacem bariera lipidică împotriva virusurilor și bacteriilor. Sfatul vine de la medicul dermato-venerolog Ana-Maria Forsea.…
Vezi articolul

Prăpastia dintre țări ca România și cele care investesc serios în învățământul superior este de așteptat să crească, după criza Covid-19 – Asociația Universităților Europene

Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în…
Vezi articolul

Ministerul Educației renunță la proiectul european Catalog electronic (SIMS), cu o finanțare nerambursabilă aprobată încă din 2019, de peste 40 de milioane de euro – document / Între timp peste 740 de școli au cumpărat cataloage electronice de la companii private

Proiectul cu finanțare europeană Sistemul Informatic de Management al Școlarității – SIMS, cu funcții de catalog electronic și platformă de management performantă, nu va mai fi derulat de Ministerul Educației, potrivit fișei…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ministerul Educației decupează după cum îi convine informația științifică privind creșterea numărului de elevi în clasă: „ministrul și specialiștii din cabinetul său” prezintă studii favorabile, dar ignoră rapoartele care oferă argumente contra, inclusiv ce spun propriul Institut de Științe ale Educației și OCDE

Ministerul Educației și Cercetării a surprins, luni seară, 25 august, printr-un comunicat de presă în care, pentru prima dată, invoca studii internaționale pentru a susține o măsură din Legea Bolojan…
Vezi articolul