Abandonul școlar, infrastructura deficitară și incluziunea elevilor romi, discutate de ministrul Sorin Cîmpeanu și președintele Băncii Mondiale, la Școala nr. 168 din București

407 vizualizări
Foto: Ministerul Educatiei
Ministrul Educației s-a întâlnit ieri cu președintele Băncii Mondiale, David Malpass, la Școala nr. 168 din zona Giulești-Sîrbi a Capitalei, și au discutat despre abandonul școlar și infrastructura deficitară cu care se confruntă comunitatea, „ceea ce impune ca ambele instituții să-și dea mâna cu autoritățile locale și societatea civilă pentru a elimina inechitățile structurale”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
  • Obiectivul întâlnirii a fost analiza provocărilor și oportunităților din sistemul de învățământ din România și măsurile imediate ce pot fi luate într-un cadru autentic, real, conform sursei citate. 

În comunicat se arată că Ministrul Educației a mulțumit președintelui Băncii Mondiale pentru sprijinul acordat în elaborarea și pilotarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), prin care cele trei școli cu cel mai mare risc de abandon școlar din zona Giulești-Sîrbi vor primi granturi cu o valoare totală de aproximativ 500.000 euro în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar.

  • Amintim că peste 1.390 de școli au fost selectate în prima rundă de finanțare pentru granturile din programul de reducere a abandonului școlar. Mai multe detalii aici.

Cei doi oficiali au discutat și noul proiect finanțat de Banca Mondială, „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, proiect de infrastructură complementar măsurilor sistemice derulate de Ministerul Educației, care va aduce beneficii și acces la educație de calitate elevilor aflați în situații vulnerabile, potrivit sursei menționate.

Foto: Ministerul Educatiei

În acest context, este vizată construcția unor școli noi, sigure, cu spații de învățare ce le vor permite copiilor din zone marginalizate un acces la o educație modernă. Proiectul dedicat unor școli mai sigure pune accent pe nevoia urgentă de a proiecta școala viitorului și de a consolida capacitatea autorităților locale de a iniția și gestiona proiecte de infrastructură școlară, în special în comunitățile sărace, unde constrângerile de capacitate sunt cele mai mari.

Acestora le-au fost prezentate motivele pentru care Școala Nr. 168 a fost selectată și prioritizată pentru finanțare în cadrul proiectului: clădirea datează din anul 1898 și nu are facilități favorabile învățării, prezintă risc seismic ridicat, este situată în zonă cu o rată ridicată de sărăcie și indice de dezvoltare umană scăzut, tendință demografică pozitivă, rezultate scăzute ale învățării și imposibilitatea de a respecta standardele minime de siguranță, arată sursa citată. De asemenea, subsolul școlii se inundă frecvent, rezultând mucegai, care, combinat cu o ventilație inadecvată, implică pericole pentru sănătate. În acest moment, se derulează procesul de achiziție a serviciilor de proiectare, construcția propriu-zisă urmând să înceapă cel târziu în primăvara anului 2023.

Sorin Cîmpeanu a vorbit despre provocările școlilor marginalizate: „Înțelegem pe deplin cât de mari sunt provocările din școlile care deservesc zonele marginalizate și ne confruntăm cu aceste probleme nu numai în zone marginalizate din orașele mari. Din păcate, aceste situații se întâlnesc predominant în zonele rurale și în orașele mici. Trebuie să profităm de finanțare și să o utilizăm pentru inițiative care au dat deja rezultate, proiecte mature precum MATE, intervenții finanțate de Banca Mondială sau Uniunea Europeană, astfel încât să promovăm inițiative transsectoriale care abordează educația, sănătatea și ocuparea forței de muncă, într-un mod mai bine integrat. 

Cei doi oficiali și ceilalți participanți la întâlnire au abordat și prioritățile ce trebuie susținute astfel încât sistemul de învățământ să fie rezistent la crize viitoare, precum și modalități concrete de intervenție pentru incluziunea elevilor romi.

„Lumea din jurul nostru se schimbă rapid. Tehnologia oferă oportunități mai bune de învățare peste tot, astfel încât tranziția digitală în educație este esențială, iar România are acces la fondurile UE pentru a o aborda. Cu toate acestea, profesorii și elevii își doresc interacțiune și socializare, astfel încât există o nouă călătorie în care pornesc profesorii, aceea de a dezvolta abilități cognitive, socio-emoționale și digitale într-un ritm accelerat. Pandemia, criza refugiaților și recesiunea economică prognozată schimbă regulile jocului, afectând familiile mai sărace, inclusiv romii, și amplificând probleme din educație”, a mai spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

  • La întâlnire au fost prezenți, de asemenea, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu și directorul Roma Education Fund, Ciprian Necula.

Comunicatul integral


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: „Școlile rămân deschise pentru că niciunde în Europa nu se mai închid / Școala online a fost un adevărat dezastru pentru școala românească, inclusiv pentru statele care s-au considerat a fi cele mai pregătite”

Școala online trebuie evitată pentru că a fost un adevărat dezastru, chiar și pentru țările cele mai pregătite din acest punct de vedere, a spus ministrul Cîmpeanu, la Digi 24,…
Vezi articolul

Burse facultate 2024-2025. Burse speciale de 2.000 de lei, burse de performanță de 1.500 de lei și sociale – de 900 de lei, pentru studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai. Metodologia de acordare, calendar și modele de cereri – documente

Bursele de performanță vor fi de până la 1.500 de lei și bursele sociale de 900 de lei pe lună, pentru studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, pe primul semestru…
Vezi articolul

Concursul pentru elevi de toate vârstele și profesorii lor coordonatori. Înscrieri până pe 20 iunie, anunțate de Organizația Salvați Copiii în competiția „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală” (P)

Organizația Salvați Copiii și Endava dau start concursului „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală”, o competiție organizată la nivel național, pentru elevii care își doresc să își dezvolte…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre sălile de clasă de la Liceul Dimitrie Bolintineanu au fost afectate de suflul exploziei din sectorul 5. Sunt fisuri și la casa scării elevilor, iar zidul unei clase, afectat, potrivit ISMB / Aproximativ 800 de copii erau în școală și au fost evacuați

Suflul exploziei produse în această dimineață la un bloc din cartierul calea Rahovei a afectat 15 săli de clasă ale liceului Dimitrie Bolintineanu, la casa scării elevilor sunt fisuri iar…
Vezi articolul