Abuzurile unui profesor de la un liceu din Piatra Neamț la adresa unei eleve, prezentate de RISE Project / I-a cerut tinerei poze nud, apoi au început insultele și intimidările / Inspectoratul anunță cercetări în acest caz

[jp_post_view]
Captura dupa discutiile intre profesorul si eleva din Piatra Neamt / Sursa: Facebook – RISE Project
Un profesor de la un liceu din Piatra Neamț a cerut unei eleve fotografii nud, iar când a fost reclamat la directoare a început să insulte eleva, după care “au urmat intimidările”, arată Rise Project într-un material pe această temă, publicat pe Facebook. Directoarea adjunctă crede că incidentul nu ar fi problema școlii, pentru că eleva e majoră și hărțuirea sexuală nu a avut loc în incinta liceului, în timp ce directoarea spune că nu avea habar despre caz și că va demara o anchetă. Profesorul împricinat a refuzat să comenteze subiectul pentru sursa citată.

UPDATE Adevărul scrie că inspectoratul Școlar Neamț a dispus o anchetă, inspectorul general Mihai Obreja afirmând că o comisie de disciplină va putea dispune sancțiuni, iar el va anunța Ministerul Educației în legătură cu situația.

Potrivit Rise Project, profesorul Cristian Pipirigeanu predă matematică la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Piatra Neamț. El a fost reclamat de eleva în cauză, care a cerut să se mute la alt liceu. Sursa citată publică mai multe mesaje trimise de profesor elevei, ce includ cereri de fotografii nud, insulte, scuze și intimidări.

Rise Project o citează e Andreea Rusu, directoarea Centrului FILIA, ONG care luptă pentru drepturile femeilor și care arată că “relațiile dintre profesori și elevi nu dispar în momentul când ieși din spațiul fizic al școlii, relația de putere rămâne și mai departe”. Sursa notează și că personalului didactic din învățământul preuniversitar îi este interzis prin codul de etică “hărțuirea sexuală și relațiile sexuale cu beneficiarii direcți ai educației”.

Eleva, în vârstă de 21 de ani, este la seral, în condițiile în care, din cauza unor probleme, a abandonat școala pentru a se angaja, iar anul trecut, intrată în concediu de maternitate, s-a reapucat de învățat, arată sursa menționată.

  • Directoarea adjunctă este citată afirmând că mecanica, domeniu pe care eleva îl studiază la respectivul liceul, nu ar fi un domeniu potrivit pentru ea: „S-a cerut înscrisă la o clasă de mecanică, o clasă plină de băieți, cam ciudată dorința ei… Fătucă dragă, este o clasă de băieți acolo, nu prea s-ar potrivi cu sexul dumitale. O fată singură într-o clasă cu băieți și bărbați? Noi avem profil și de textile, un profil care s-ar potrivi cu mult mai bine pentru viitorul profesional al unei tinere.”
Materialul RISE Project,  integral:
https://www.facebook.com/RiseProjectRo/posts/3642844302474162


1 comment
  1. Ca și tuta aia de la liceul din Azuga, care a lăsat niște copii nevinovați corigenți la matematică pentru că au refuzat să facă meditații cu ea, pedofilul ăsta ce mama dracului mai caută în învățământ? Sunt pe cale de dispariție profesorii cu adevărat buni, care știu să predea, să facă ora frumoasă și să se apropie de elevi. 99,9% sunt niște lepre ordinare, care habar nu au de modul de predare, vor doar bani și muncă puțină și fără stres prea mult. O șleahtă de bugetari puturoși, care toacă bani aiurea, indolenți și fără empatie și respect față de copii și de părinții lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FSE „Spiru Haret” va demara proteste dacă nu se revine asupra cifrelor de școlarizare, care „vor duce la creșterea abandonului școlar”

„Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar”, iar dacă ministerul Educației „nu va reveni asupra actului normativ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va demara…
Vezi articolul

A doua sesiune de Bacalaureat 2024. Competențele la limba străină încep marți, 13 august, cu probele de Reading, Writing și Listening, după ce subiectele ajung la ora 11 în centrele de examen / Proba orală este miercuri de la ora 9

Bacalaureat 2024 – sesiunea de toamnă continuă săptămâna viitoare, marți și miercuri, 13 și 14 august, cu susținerea probelor de competențe la limbă străină studiată în liceu, potrivit calendarului de…
Vezi articolul
ANOSR

Avertisment dur transmis spre Cotroceni de alianța studenților ANOSR, îngrijorată de numărul mare al suspiciunilor de plagiat la vârful țării: În viziunea noastră, România Educată nu înseamnă protejarea plagiatorilor

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la numărul ridicat de suspiciuni de plagiat care planează asupra persoanelor aflate la conducerea țării”, potrivit…
Vezi articolul