Accesul în SUA al unui student palestinian admis la Harvard, refuzat pe baza postărilor prietenilor pe rețelele de socializare

1.079 de vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Un tânăr palestinian admis la Universitatea Harvard a declarat marți că a fost reținut timp de mai multe ore la aeroport, pentru a i se refuza apoi intrarea în SUA pe motivul opiniilor politice exprimate de prietenii săi pe rețelele de socializare, informează AFP, preluat de Agerpres.

Ismail Ajjaoui, care trăieşte în Liban, a declarat pentru ziarul studențesc The Harvard Crimson că vineri, când a ajuns pe aeroportul din Boston, poliția l-a interogat timp de 8 ore, adresându-i întrebări în special cu privire la religia sa. După 5 ore de căutări în telefonul și laptopul său, o polițistă „mi-a spus că a găsit persoane în lista mea de prieteni care postau opinii politice contrare SUA”, a spus acesta.

Tânărul, în vârstă de 17 ani, a declarat că el nu și-a exprimat niciodată propriile păreri politice pe rețelele de socializare. Viza i-a fost retrasă, iar el a fost trimis înapoi, a precizat Ismail Ajjaoui, potrivit Agerpres.

Agenția de presă notează că poliția de frontieră americană a confirmat că i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul SUA lui Ismai Ajjaoui, dar a adăugat că nu poate comunica motivul exact, ca urmare a necesității respectării confidențialității unui dosar individual.

Un purtător de cuvânt al agenției federale, Michael McCarthy, a declarat că admisia tânărului pe teritoriul american a fost respinsă pe baza informațiilor descoperite în timpul percheziției. „Legea americană nu autorizează refuzarea vizei doar pe baza declarațiilor politice sau a opiniilor, dacă aceste declarații sau opinii ar fi judecate legale de SUA”, a afirmat un oficial din cadrul Departamentului de Stat, scrie Agerpres.

Administrația Trump a decis să supravegheze folosirea rețelelor sociale de către toate persoanele care vor să intre în SUA, inclusiv de către persoanele care au primit viză, relatează agenția de presă, care precizează că această măsură este denunțată de apărătorii drepturilor fundamentale, care invocă libertatea de exprimare înscrisă în primul amendament al Constituției americane.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David anunță reforma burselor pentru elevi, concursuri pentru directori și reorganizarea inspectoratelor din 2026: Dacă tot e un Guvern de sacrificiu, atunci să merite! / Dacă nu luăm măsuri de eficientizare acum, din septembrie avem dificultăți cu plata salariilor și burselor

Ministrul Educației și Cercetării anunță reforma burselor pentru elevi, demararea procedurilor pentru organizarea concursurilor pentru directorii de școli și reorganizarea inspectoratelor, începând cu finalul lui 2025, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Ligia Deca participă la ședința Consiliului Rectorilor condus de Sorin Cîmpeanu, după ce acesta a demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat și la o zi după ce actualul ministru a respins fără soluții propunerea CNATDCU de a analiza plagiatul lui Bode

Ligia Deca, ministru al Educației de 5 săptămâni și fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, participă începând de astăzi la ședința de la Craiova a Consiliului Național al Rectorilor, for…
Vezi articolul

Aproape 500 de clase/grupe, suspendate în toate școlile din România, în săptămâna 23 februarie-1 martie din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2. Mai mulți angajați infectați decât elevi

Aproape 500 de clase/grupe, suspendate în toate școlile din România, în săptămâna 23 februarie-1 martie din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. În perioada…
Vezi articolul