Acord de finanțare în valoare de 100 de milioane de euro, pentru investiții în „școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, semnat de Ministerul Finanțelor cu Banca Mondială

308 vizualizări
Foto: Freepik.com
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat joi semnarea acordului de finanţare în valoare de 100 de milioane de euro pentru investiţii în şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile, alături de Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor, proiectul implementat de Ministerul Educaţiei are ca obiectiv modernizarea infrastructurii şcolare, prin consolidarea sau construirea şi echiparea a cel puţin 55 de şcoli din mediul urban şi rural din zone cu risc seismic ridicat. Astfel, se va asigura sporirea rezistenţei la dezastre şi la schimbarile climatice, facilitându-se medii de învaţare mai sigure, eficiente energetic şi incluzive pentru elevi şi profesori, precum şi creşterea capacităţii instituţionale pentru viitoare investiţii integrate în şcolile din România. 

Alexandru Nazare, într-un mesaj pe Facebook:

  • „Am semnat astăzi acordul de finanţare în valoare de 100 de milioane de euro pentru investiţii în şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile, alături de Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria. Împrumutul va finanţa integral consolidarea şi modernizarea a peste 55 de şcoli din zone cu risc seismic ridicat, precum şi investiţii integrate în infrastructura şcolară pentru digitalizare şi dotarea unor săli de clasă inteligente”.
  • „România are mare nevoie de investiţii în infrastructura şcolară şi voi face tot posibilul ca educaţia să primească, şi în continuare, finanţarea necesară pentru ca elevii şi profesorii să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii moderne şi sigure”. 

Proiectul se va implementa pe o perioada de 6 ani, data finală de tragere a sumelor din împrumut fiind 30 iunie 2027. Împrumutul este acordat pe o perioadă de 10 ani, iar rambursarea se va efectua într-o singură tranşă, la data de 1 martie 2031.

Foto: Freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pe educație, întrebată despre interzicerea telefoanelor în școli: Vreți să nu ne mai voteze copiii din Europa? Niciunul dintre noi nu va vedea vreodată lumina zilei. Suntem cu toții dependenți de tehnologie / Suntem obligați să implementăm tehnologii și în educație, pentru a face educația mai atractivă

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pentru a conduce portofoliul ce conține și domeniul educație, a declarat marți la audierile din Parlamentul European că „suntem obligați să implementăm tehnologii și în…
Vezi articolul

Modificarea contractului din perioadă determinată de un an în contract pe durată de viabilitate a postului 2025. Profesorii depun la școală cererile și documentele justificative, în zilele de 18 și 19 martie

În zilele de 18 și 19 martie, profesorii depun la secretariatele școlilor cererile însoțite de documentele justificative, pentru modificarea contractului individual de muncă din durată determinată de un an în…
Vezi articolul