Acord de parteneriat pentru finanțarea din PNRR a unui campus integrat dedicat învățământului dual. Sprijinul financiar pentru elevii și studenții din zone defavorizate, printre activitățile proiectului

269 de vizualizări
Foto: © Gajus | Dreamstime.com
Membrii consorţiului CONSID-AG, constituit în decembrie 2022, au semnat, vineri, un acord de parteneriat în vederea depunerii unui proiect pentru obţinerea unei finanţări de peste 21 de milioane de euro din PNRR, destinată înfiinţării unui campus integrat pentru învăţământ dual, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat transmis de Primăria Piteşti, campusul va fi format, în principal, din clădiri cu laboratoare şi ateliere pentru formarea profesională a elevilor şi studenţilor înscrişi în învăţământul dual din regiunea Sud-Muntenia, în domeniile mecanic, electric, electronică şi automatizări, electromecanică.

„Principalele activităţi din cadrul proiectului vizează un învăţământ de calitate care să asigure sprijin financiar elevilor şi studenţilor, cu precădere a celor din categoriile defavorizate; mijloace auto pentru transportul elevilor şi studenţilor; stagii de practică pentru elevi şi studenţi; organizarea competiţiilor profesionale, concursurilor pe meserii; furnizarea de servicii de consiliere şi orientare profesională pentru elevi şi studenţi; organizarea de programe de formare a personalului didactic preuniversitar şi universitar şi a coordonatorilor de practică”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că Universitatea din Piteşti este liderul Consorţiului pentru învăţământ dual, din care mai fac parte alţi 15 parteneri – instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, unităţi de învăţământ profesional/tehnic de stat sau particulare acreditate, unităţi administrativ-teritoriale şi operatori economici.

„Partenerii consorţiului pentru învăţământ dual au ca obiectiv principal formarea profesională de calitate a elevilor/studenţilor şi facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor, vizând situarea Piteştiului şi a judeţului Argeş printre cele mai performante platforme de educaţie din România”, se mai menţionează în comunicat.

Foto: © Gajus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Evaluarea tuturor elevilor se va face pe baza unor standarde naționale. Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar

Evaluarea elevilor se va face pe baza unor standarde naționale de evaluare de către Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

După 12 ani de hărțuire, o fostă directoare de școală obține despăgubiri pentru „bullying-ul” din Cancelarie: 12.000 de lei pentru daune morale și contravaloarea a aproape 500 de zile de concediu de odihnă neluate

O fostă directoare de la Școala Gimnazială din Chicerea-Tomești a obținut o sentință definitivă prin care unitatea de învățământ trebuie să-i plătească daune morale de 12.000 de lei și contravaloarea…
Vezi articolul

Precizări importante: Guvernul anunță că documentul care circulă pe internet privind intenția de a restricționa circulația persoanelor NU a fost înaintat spre aprobare: „Este un document de lucru analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific”

Autoritățile resping existența vreunei hotărâri privind limitarea deplasării oamenilor, precizând că documentul care circulă în mediul online este un draft analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și „că sunt…
Vezi articolul

Reacție dură a geografilor la „scăparea” lui Andronescu: Includerea geografiei în invenția de probă de BAC numită Creativitate ne provoacă o nemulțumire profundă

Reacție dură a Societății Române de Geografie, la ideile vehiculate de Ecaterina Andronescu privind ba eliminarea Geografiei de la BAC, ba introducerea materiei într-un examen numit „probă de creativitate”. Explicațiile…
Vezi articolul